Trei mici povestiri despre Ziua Păcălelilor

vineri, 02 aprilie 2021, 11:26
3 MIN
 Trei mici povestiri despre Ziua Păcălelilor

* Luna aprilie a început în forţă ieri, cu Ziua Păcălelilor; în ciuda pandemiei, românii nu şi-au pierdut cheful de păcălit, care parcă a crescut, în lipsă de altceva. Primele informaţii despre cum au păcălit unii compatrioţi n-au întârziat să apară:

* Domnul Marcel Sfeşnic a încercat să-şi păcălească soţia, pe Varvara, spunându-i că miroase urât de la găleata din bucătărie şi că iese până la tomberon, să arunce gunoiul. El nu ştia că soţia Varvara îl păcălise deja cu o oră în urmă, când i-a luat din buzunarul treningului cei cinci lei pe care voia să-i schimbe în bere la terasa bufetului din colţ. Până la urmă, Marcel şi-a păcălit nevasta, că a băut de zece lei, pe caiet. Şi Varvara l-a păcălit pe Marcel, care n-avea la el cheie, că n-a mai deschis uşa. În cam acelaşi timp, şi vecina lor de la parter, Ramona Heleşteu, şi-a păcălit soţul, pe Mirel: acesta se aştepta ca nevasta să-l pocnească peste ochi cu cârpa udă din mâna dreaptă şi s-a tras mai într-o parte, a făcut un fel de schemă, dar Ramona l-a pocnit peste ceafă cu ciocanul de şniţele din mâna stângă.

* Tot ieri, la un service auto, tinichigiul Costel Tablă a uns clanţa de la closet cu ulei, să se murdărească pe mâini colegul său, electricianul Aurel Sârmă. Acesta a tras un cablu de la priză până la menghină, să se curenteze Costel – care, după ce şi-a venit în fire, a sprijinit deasupra uşii un bidon mare plin cu vopsea gri metalizată. După ce s-a curăţat parţial, cu benzină, Aurel Sârmă a turnat benzină şi în termosul cu cafea al lui Costel (care, între timp, băgase carbid în berea lui Aurel). Ambii au gustat, s-au strâmbat, au zbierat, au înjurat, au tuşit şi au scuipat, apoi s-au repezit la frigider, să bea ceva şi se clătească; au luat cele două sticle de suc în care colegul lor Manole, care n-a vrut să păcălească pe nimeni, furase nişte acid sulfuric, să ducă acasă.

* În aceeaşi zi, dar la sediul unei firme, Emil Perciune voia să intre în oficiu, să-şi ia o cafea, când a văzut găleata pe uşa întredeschisă, aşa că n-a împins uşa, să intre, ci a tras de ea cu putere. În timp ce cădea pe spate, cu clanţa în mână, s-a prins că un coleg glumeţ îi desfăcuse şurubul. Din fericire, a căzut pe moale (pe colega Mirabela Păstae, grăsună), dar din nefericire uşa s-a închis de tot şi nu se mai putea deschide. Tot din nefericire, de partea cealaltă a uşii blocate nu era doar cealaltă clanţă, căzută pe gresie, ci şi WC-ul. Din şi mai multă nefericire, cu o oră mai devreme, un alt coleg de birou pus pe păcăleli de 1 Aprilie turnase laxative în ibricul de cafea, din care au băut toţi cei 11 angajaţi. Nu ştim ce s-a mai întâmplat, dar am aflat că n-a mai venit nimeni la muncă, sediul firmei fiind ocupat de angajaţii altei firme. Una de curăţenie.

Comentarii