Trump admite cu jumătate de gură că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi este mort

vineri, 19 octombrie 2018, 07:45
2 MIN
 Trump admite cu jumătate de gură că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi este mort

Preşedintele Donald Trump a declarat joi că presupune că jurnalistul Jamal Khashoggi este mort şi că răspunsul SUA la Arabia Saudită va fi probabil "foarte sever", dar că totuşi doreşte să ajungă la fondul a ceea ce s-a întâmplat mai exact, relatează Reuters.

În Istanbul, anchetatorii turci au percheziţionat pentru a doua oară consulatul din Arabia Saudită unde Khashoggi, rezident american şi cronicar al cotidianului The Washington Post, care a fost un puternic critic al lui prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, a dispărut pe 2 octombrie, căutând indicii despre incidentul care a provocat o criză internaţională.

Trump a recunoscut pentru prima dată că probabil Khashoggi a fost ucis. "Aşa mi se pare. Este foarte trist", a declarat Trump reporterilor înainte de a se îmbarca în aeronava prezidenţială pentru o călătorie în interes politic. Trump a vorbit la câteva ore după o discuţie purtată cu secretarul de stat Mike Pompeo cu privire la rezultatele întrevederilor pe care acesta le-a avut cu autorităţile din Arabia Saudită şi Turcia.

Pompeo a declarat că l-a sfătuit pe Trump că Arabiei Saudite ar trebui să i se acorde mai multe zile pentru a finaliza ancheta asupra dispariţiei lui Khashoggi. Oficialii turci au declarat că sunt de părere că jurnalistul saudit a fost ucis în incinta consulatului, iar corpul său a fost dezmembrat şi eliminat.

Trump a spus că aşteaptă rezultatele, astfel încât "să ajungem la fondul a ceea ce s-a întâmplat foarte curând" şi că va face o declaraţie despre acest lucru la un moment dat. Întrebat care ar fi consecinţele pentru Arabia Saudită, Trump a spus: "Ei bine, vor trebui să fie foarte severe. Adică, e rău, chestii urâte. Dar vom vedea ce se întâmplă". Arabia Saudită a negat orice implicare în dispariţia jurnalistului.

Comentarii