Ucraina, Taiwanul şi Amnesty International (I)

Aflate la multe mii de kilometri distanţă, sigur războiul din Ucraina şi soarta Taiwanului vor decide felul în care va arăta ordinea mondială de mâine. E adevărat, timp de 500 de ani puterile occidentale au dominat lumea. Dar după ce imperiile coloniale ale Spaniei şi Portugaliei s-au dezintegrat, cu mici excepţii, am avut în ultimii 200 de ani o lume globală anglo-saxonă, dominată mai întâi de Imperiul Britanic şi apoi de Statele Unite. Din acest motiv schimbarea de hegemon nu a fost resimţită drept una dramatică. Cum va arăta o eventuală lume dominată de China? Putem face unele presupuneri privind tipul de regim şi de societate care vor fi dominante pe glob, însă rămân şi destule locuri gri. Ce e sigur e că va fi una foarte diferită de cea de acum.

În multe situaţii, decizii cu consecinţe majore, care merg până la unele catastrofale, aşa cum s-a întâmplat în preambulul Primului Război Mondial, sunt luate în baza unor percepţii care ignoră o evaluare realistă a riscurilor. De pildă, atunci când a declanşat atacul asupra Ucrainei, Kremlinul a plecat de la prezumţia unui colaps rapid al guvernului de la Kiev (o cercetare sociologică făcută de FSB scotea în evidenţă faptul că acesta nu era deloc popular) şi de la o reacţie la fel de palidă ca în trecut a Occidentului, posibil cu apariţia unei dezirabile, din punctul de vedere al Moscovei, falii transatlantice.

În primul caz calculele făcute de Vladimir Putin s-au dovedit complet greşite. Chiar dacă un regim este nepopular, o invazie externă face ca acest lucru să devină o chestiune periferică, starea de spirit a populaţiei se schimbă radical. Şi în privinţa reacţiei occidentale, estimările Moscovei s-au dovedit eronate. Deocamdată. Apropierea iernii pe fondul severei crize energetice din Europa poate eroda determinarea de a continua sprijinul pentru Ucraina, mai ales în vestul Europei. „Iarna din Europa ar putea arăta ca o primăvară pentru Putin”, scriu doi experţi în energie în Wall Street Journal. „S-a deschis un al doilea front în bătălia pentru Ucraina – un război energetic în Europa. Nu e niciun mister legat de strategia lui Vladimir Putin. El a prezentat-o la o conferinţă economică care a avut loc la Sankt Petersburg, în iunie: preţuri ridicate la energie, care cu impact sever în economia europeană, ceea ce va duce la turbulenţe sociale. Acest lucru, la rândul său, va aduce la putere partide populiste care, în descrierea sa, vor schimba «elitele» din Europa.” Altfel spus vor aduce la putere partide mult mai conciliatorii în poziţia lor faţă de Rusia.

Deocamdată Statele Unite şi Marea Britanie, alături de Polonia şi alte ţări din partea de Est a continentului rămân ferm pe poziţie, dar nu există garanţii, de pildă, în privinţa Germaniei unde sondajele de opinie relevă o dorinţă masivă de a se pune de capăt conflictului, indiferent de costurile pentru Ucraina. Or, democraţiile sunt mult mai vulnerabile la presiunile populare în raport cu un regim autocratic cum este cel de la Moscova. În paralel sunt şi alţi factori de luat în calcul care în combinaţie cu problemele economice pot influenţa starea de spirit din Europa, simpatia faţă de Ucraina. În acest sens un Raport al organizaţiei Amnesty International în care afirmă că ar fi „documentat un model de operare al forţelor armate ucrainene care operând din zone populate creează riscuri pentru civili şi violează legislaţia internaţională în materie de război” oferă generos muniţie propagandei ruseşti. Aşa că nu e deloc de mirare că ambasada Rusiei de la Londra a salutat cu satisfacţie documentul.

Raportul cu pricina a fost preluat şi în spaţiul mediatic românesc fiind în mare parte prezentat fără a oferi prea multă informaţie de context. E adevărat, a fost prezentată şi reacţia lui preşedintelui Volodimir Zelenski care acuză Amnesty că „încearcă să mute responsabilitatea de la agresor la victimă”, însă, dacă nu se dau şi alte detalii, poziţia acestuia are o credibilitate îndoielnică. În realitatea nu doar raportul menţionat, ci şi organizaţia în sine au stârnit intense controverse în ultimii ani.

Reprezentanţa organizaţiei din Ucraina s-a plâns nu doar că nu a fost implicată în redactarea Raportului, ci şi că observaţiile pe care le-a făcut au fost complet ignorate. Motiv pentru care Oksana Pokalchuk, şefa biroului Amnesty de la Kiev, a demisionat. Dar şi alţi analişti au avut poziţii similare. Jack Watling, de la prestigiosul think tank britanic RUSI (Royal United Services Institute), critică şi el „raportul”, care „reflectă o proastă înţelegere a legislaţiei internaţionale privitoare la conflictele armate”. În opinia sa, aceasta nu ar fi fost violată în cazurile menţionate. Este „nerealist” să ceri ca efectivele militare să fie plasate exclusiv în afara localităţilor în timp ce civili ucraineni sunt capturaţi, ucişi, torturaţi de către trupe de invazie.

Probabil că mulţi din societatea civilă de la noi privesc la Amnesty International ca la o organizaţie cu mare autoritate morală, animată de înalte principii. Numai că multe lucruri s-au schimbat între timp, faţă de faza iniţială în care eforturile sale în sprijinul prizonierilor politici au fost admirabile. Amnesty, ca şi Greenpeace de altfel, operează acum de pe poziţia unor agende radicale de stânga, obsesiv anti-occidentale, adoptând adesea, de pildă, o linie similară cu cea a unor organizaţii radicale islamiste. Anul trecut Amnesty a refuzat iniţial să-l considere pe principalul oponent al lui Putin, Alexey Navalny, drept un „prizonier de conştiinţă”, poziţie la care a renunţat doar în urma unor critici vehemente privind decizia sa. Ar putea fi oare aici o posibilă explicaţie privind raportul legat de Ucraina, foarte mulţumitor pentru Kremlin?

De altfel, Amnesty s-a compromis şi prin atacuri partizane, de o agresivitate complet sărite din scară, faţă de Israel. Stat pe care îl acuză, într-un alt „raport”, de la începutul acestui an, presărat cu numeroase erori nu doar de interpretare legală, ci şi factuale, de apartheid, şi încă de la crearea sa. Iar în contrast cu ceea ce critică în Ucraina, Amnesty nu vede nici o problemă că organizaţii teroriste ca Hamas sau Hezbolah, care neagă dreptul la existenţă a Israelului, lansează din şcoli, spitale sau alte clădiri civile, rachete îndreptate în mod intenţionat împotriva populaţiei din Israel.

În paralel cu provocările create de războiul din Ucraina, temerile privind un posibil conflict legat Taiwanului au crescut în intensitate după vizita lui Nancy Pelosi la Taipei. Mai ales că între timp Beijingul a declanşat ample manevre militare care simulează în fapt o adevărată blocadă maritimă şi aeriană a Taiwanului. O vizită salutată de unii, dar criticată de alţii, inclusiv din America, care o descriu ca fiind una „nepotrivită” în actualul context internaţional tensionat. Însă, în general, chiar şi aceştia sunt de părere că odată ce a fost menţionată ca parte a turneului acesteia din Asia nu putea fi anulată în urma ameninţările Chinei, între care unele pomeneau chiar de doborârea avionului cu care doamna Pelosi călătorea.

Ca şi în cazul Rusiei, are loc o largă discuţie privind riscul unui atac chinez asupra Taiwanului şi privind reacţia Statelor Unite într-o astfel de situaţie. Temerile sunt că o invazie ar putea avea loc până în 2027, deşi unii cred că nu ar fi exclus nici anul 2023, după ce Xi Jinping va fi obţinut al treilea mandat în fruntea Partidului Comunist Chinez. Şi, din nou, ajungem la importanţa percepţiilor privind starea Americii, a Occidentului în general, despre care şi elitele de la Moscova şi cele de la Beijing cred că se află într-un declin implacabil, ale celor privind decizia Statelor Unite de a se implica sau nu militar în favoarea Taiwanului sau privind încrederea chinezilor că chiar şi în acest caz vor avea câştig de cauză.

Deloc surprinzător, Beijingul se uită cu mare atenţie la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Cotidianul britanic Telegraph scrie că surse diplomatice i-au dezvăluit că Beijingul plănuieşte o invazie care să preia controlul asupra Taiwanului în 48 de ore, înainte ca Occidentul să aibă timp să răspundă. În acest context marea necunoscută fiind dacă lecţia ucraineană va grăbi sau va tempera dorinţa Chinei de a ataca Taiwanul. O va încuraja oare o eventuală victorie simbolică a Rusiei în Ucraina, în contextul unei competiţii geopolitică care pune Occidentul în confruntare cu un front revizionist, agregat în jurul Chinei şi Rusiei, care vrea o cu totul altă faţă a lumii? Ce e sigur e că o astfel de decizie, corectă sau eronată, va avea un impact enorm pe plan global.