Ultimii căldărari. Făuritorii de alambicuri ai Moldovei, tot mai puţini de la an la an

În duminica în care i-am găsit, soţilor Stănescu tocmai le-a fost confiscat un cazan de ţuică de către jandarmi.

„Stăteam aici, îmi luasem o cafea şi a venit Jandarmeria şi mi-a luat cazanul. Mi-au zis că nu am voie să stau pe stradă. Eu am cinci copii, unde pot să mă duc? Din cazane trăiesc, ştie toată lumea, ştie şi Procuratura, ştie şi Bucureştiul, ştie toţi… Eu muncesc de când eram mic copil, de la 12 ani, la cazane“, ni s-a plâns Gabriel Stănescu, arătând cu mâna către ăia mici.

Bani făcuţi „din pix“

Bărbatul apostrofează autorităţile că se iau de el, un biet făuritor de alambicuri, fără a-i vedea pe cei care, crede Stănescu, fură cu adevărat banii statului.

„De 25 de ani, nu ştiu ce are Jandarmeria cu mine. Nu pot merge la ţiganii care fură banii statului, vin la mine la un cazan“.

Ibovnica sa pune punctul pe „i“.

„Ce vrea să facem, autorizaţie pe firme, cum au făcut alţii? Noi nu luăm banii din creion, din pix, noi muncim!“, spune, ameninţător, şi femeia.

Maria Stănescu se referă la un fenomen care de ani de zile ia autorităţile prin surprindere, mai ceva ca iarna. „Paradisurile fiscale“ de la Zanea, mahalaua ţigănească de la marginea Iaşului, în care locuieşte şi familia Stănescu.

Cum-necum, în ultimii 20 de ani, romii din localitatea limitrofă Iaşului şi-au clădit adevărate palate cu turnuleţe de aur şi au condus cele mai scumpe maşini, deşi, în acte, cei mai mulţi dintre ei nu au lucrat niciodată. Ba chiar se încadrează şi la ajutor social. Secretul succesului poate fi desluşit din zecile de anchete penale pe care procurorii, mai ales cei de la Crima Organizată, le-au instrumentat în ultimii ani: evaziunea fiscală pe picior mare. Deşi mulţi dintre ei nu ştiu prea multă carte, romii de la Zanea şi-au înfiinţat firme prin intermediul cărora au efectuat tranzacţii fictive. Scopul final: deconturile ilegale de TVA, operaţiune fiscală care a transformat în milionari mulţi romi din mahalaua Zanea. Dar şi în mulţi infractori sau recidivişti.

Maria şi Gabriel Stănescu sunt dintre cei care nu fac „banii din pix“, ci cu dalta, ciocanul şi nicovala, spun ei. În rândul comunităţii lor sunt denumiţi ţigani căldărari, o ramură a etniei rome ce se împuţinează de la an la an. Nu merg în „bemveuri“, ci în căruţe; nu locuiesc în palate, ci mai degrabă în case de chirpici. Nu lucrează cu borderouri şi facturi, ci cu tablă şi fier vechi.

Puţini căldărari

Mahalaua Zanea aparţine, administrativ, de localitatea Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, şi este populată în proporţie covârşitoare de persoane de etnie romă. Dintre cei aproape 1.000 de membri ai comunităţii, 20-30 de familii – estimează primarul comunei, Cătălin Lupu – se mai ocupă cu producerea de cazane, ceaune sau tigăi. Cutreieră în toate judeţele din regiune pentru a-şi vinde marfa şi, în ultimii ani, după ce accesul românilor în Republica Moldova a devenit mai facil, merg şi acolo. Fie în căutare de materie primă, – aramă, aluminiu sau inox -, fie pentru a-şi vinde produsele. Comerţul cu cazane de ţuică e unul atipic.

„Sunt membri ai comunităţii care, într-adevăr, trăiesc din vânzarea cazanelor de ţuică. Umblă prin sate şi primesc comenzi. Se împacă, se înţeleg cu cumpărătorul şi stabilesc cât de mare să fie cazanul. E un fel de precomandă, iau un avans, poate şi vreo două găini, sau, dacă cumpărătorul are, şi vreun purcel“, ne-a explicat primarul din Ciurea, Cătălin Lupu.

După ce realizează cazanul, ţiganii merg la client şi pun produsul pe cântar. Preţul final se calculează în funcţie de greutatea alambicului şi ajunge, pentru un cazan făcut din aramă de calitate, până la 150 de lei pentru un kilogram.

Primarul, client şi el

Printre cei care şi-au cumpărat cazane de ţuică de la căldărarii din Zanea se numără chiar şi primarul din Ciurea.

„Un cazan de ţuică cu o capacitate medie de 100 de litri are în jur de 30 de kilograme, poate mai bine. Eu am făcut prin 2008 un cazan şi am plătit 110, dar acum e 150 de lei kilogramul de aramă prelucrată“, spune Cătălin Lupu. 

Almabicurile se realizează strict după cum comandă clientul, poate fi făcut cu tablă de 3, 4 sau 5 milimetri, poate avea fund dublu, un anumit fel de mâner etc. Materialele folosite cel mai des sunt arama şi inoxul, dar se găsesc variante şi pentru cei care vor să scape mai ieftin.

„Îl pot face şi din aluminiu, însă nu e recomandat, că dai colţu'. Fac şi din cuva de la maşina de spălat pe care românii o scot la fier vechi“, dezvăluie primarul.

Ce se întâmplă cu cazanele confiscate

Mulţi dintre ţiganii căldărari din Zanea îşi vând marfa la colţul străzii, la fel ca Maria şi Gabriel Stănescu. Căldărarii nu sunt descurajaţi nici de zecile de amenzi pe care le-au primit numai anul trecut pentru comerţ ilegal.

„Sancţiunile contravenţionale sunt acordate în baza Legii 12/1990, privind comerţul, de cele mai multe ori pentru că persoanele nu au calitate de comerciant sau pentru că vând în spaţii nepermise“, ne-a explicat Mihai Cojocariu, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.

Pe lângă amenzi, ţiganii mai pierd adesea şi cazanele, care sunt confiscate de Jandarmerie.

„O comisie specială decide ce se întâmplă cu bunurile confiscate. Acestea sunt fie valorificate, prin intermediul ANAF, fie distruse“, mai spune Cojocariu.

Proiect norvegian

Cel mai vechi meseriaş din comunitatea de căldărari de la Zanea este Ion Stănescu. Bărbatul lucrează cu dalta, ciocanul şi nicovala de jumătate de secol, şi a avut ocazia, acum doi ani, să îşi prezinte abilităţile de a prelucra fierul inclusiv în Norvegia, în cadrul unui proiect finanţat de guvernul statului nordic nemembru al UE. Scopul proiectului a fost identificarea problemelor romilor şi a presupus şi un schimb de experienţă între romii din cele două ţări.

„Tatăl meu era meseriaş ca lumea. Nu am învăţat cu cartea, nu am învăţat la liceu. Am învăţat de la unul la altul meseria asta. Înainte mergeam prin sate, făceam corturi. Stătea o lună-două. Ne duceam la altă comună, la fel“, spunea, în 2015, Ion Stănescu.

Deşi numărul căldărarilor scade de la an la an, autorităţile din Ciurea încearcă să păstreze, cât se mai poate, tradiţia ţigănească a prelucrării fierului.

„Avem o tablă de creaţie cu olărit şi tinichigerie şi avem în fiecare an şi câte un ţigan. Luam tablă zincată, cu care face făraşe, căţui pentru tămâie… Ei vin cu un cleşte din tablă, cu un ciocan şi cu o nicovală. Nu le trebuie ruletă, nu le trebuie compas“, a încheiat primarul din Ciurea.

Din păcate, aceste iniţiative sunt singurele care încearcă să menţină în viaţă o tradiţie care dispare de la an la an, odată cu bătrânii căldărari care mor.