Un ambulanţier a fost muşcat de câinele familiei la care urma să intervină

marți, 21 noiembrie 2017, 20:59
1 MIN
 Un ambulanţier a fost muşcat de câinele familiei la care urma să intervină

Un ambulanţier care a sosit la un caz medical din Ploieşti a fost muşcat, marţi, de câinele familiei la care urma să intervină, ajungând la spital cu multiple traumatisme.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova, când s-a prezentat la o solicitare în municipiul Ploieşti, un ambulanţier a fost muşcat de câine. Echipajul a fost chemat pentru o femeie de 65 de ani cu diabet zaharat dezechilibrat.

”Ambulanţierul a fost muşcat de câinele de talie mare al familiei. Colegul nostru prezintă traumatism cranian minor, multiple escoriatii la nivelul fetei, plaga muscata mană stânga, multiple plăgi muşcate la nivelul membrelor inferioare”, au precizat reprezentanţii SAJ Prahova. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean. Din primele informaţii, câinele nu este vaccinat şi nu a  fost legat.

Comentarii