Un caz revoltător: cum calcă în picioare proprietatea privată instituţiile statului. Tatăl a murit, fiul se luptă în continuare pentru pământ

G.C. avusese 2 ha de teren pe raza actualei comune Miroslava, în pepinieră. În perioada comunistă, terenul îi fusese confiscat şi inclus în patrimoniul fostei Întreprinderi Agricole de Stat. În 1991, prima lege a fondului funciar emisă a avut un obiectiv dublu: retrocedarea parţială a fostelor proprietaţi agricole şi menţinerea sectorului agricol de stat. Ca urmare, ţăranii care fuseseră obligaţi să intre în aşa-numitele „cooperative agricole de producţie” aveau dreptul să primească înapoi cel mult 10 ha din terenul deţinut iniţial. Cei al căror teren fusese inclus în IAS-uri însă, puteau primi doar 0,5 ha de teren în fizic şi încă cel mult 9,5 ha sub formă de acţiuni. Lui G.C. i s-au retrocedat astfel 5.000 mp în 1995, iar pentru restul de 1,5 ha, acţiuni la Sazpic SA, noul nume al fostului IAS.

După apariţia Legii „Lupu” în 2000, acţionarii fostelor IAS-uri au primit dreptul la retrocedarea terenurilor pentru care anterior primiseră doar acţiuni. Acum, G.C. a început demersurile pentru a-şi recupera tot pământul. În 2002, Comisia Judeţeană de Fond Funciar a validat propunerea comisiei locale ca lui G.C. să i se retrocedeze şi cele 1,5 ha. Doi ani mai târziu, Agenţia Domeniilor Statului a predat comisiei locale Miroslava 19 ha în imediata vecinătate a vechiului amplasament al terenului lui G.C. Acesta nu a încăput însă acolo. Avea să moară în 2010, fără să fi reuşit să se apropie măcar de visul de a-şi recâştiga pământul.

Cum s-a plimbat pământul de la Miroslava la municipiul Iaşi

Bătrânul nu ştia, dar pământul său făcuse oricum picioare de mult. Încă din 1990, fostul IAS Miroslava încheiase cu Primăria municipiului Iaşi un protocol prin care îi ceda 30 ha de teren, inclusiv cele 1,5 ha ale lui G.C. În 1991, un nou protocol, încheiat între Sazpic SA şi Primăria Iaşi, menţiona 21,32 ha, inclusiv terenul lui G.C. Nu este clar care protocol era valabil, dar transferul a 30 ha a fost avizat de Departamentul Agriculturii de Stat din cadrul Ministerului de profil, Primăria a preluat tarlaua, iar în 2001, Consiliul Local aproba includerea terenului în domeniul public al municipiului. În 2012, Guvernul aproba, printr-o hotărâre, ultimele modificări ale domeniului public al Iaşului, terenul lui G.C. fiind inclus pe lista anexă.

Fiul lui G.C. a aflat târziu despre mutarea pe hârtie a pământului tatălui său dintr-o localitate în alta. Când a aflat, a reînceput lupta pentru pământ. În aprilie 2019, a făcut plângere prealabilă împotriva hotărârii de Guvern prin care terenul tatălui său era inclus în domeniul public al municipiului. A primit răspunsul, negativ, abia în iunie 2020. Pasul următor a fost să se adreseze instanţei, chemând în judecată Guvernul, primăriile din Iaşi şi Miroslava, Ministerul Agriculturii şi Oficiul Judeţean de Cadastru, care intabulase terenul în favoarea municipiului. El a cerut acelaşi lucru: anularea hotărârii de Guvern. Implicit, terenul urma să se întoarcă la Miroslava, iar T.C. putea relua demersurile pentru punerea în posesie.

În faţa Curţii de Apel ieşene, reprezentanţii Guvernului au invocat tardivitatea acţiunii. Hotărârea de Guvern fusese adoptată în 2012, iar T.C. o contestase în instanţă abia în 2020. Reprezentanţii Guvernul au apreciat că T.C. ar fi trebuit să cunoască prevederile hotărârii încă din 2012 şi să o conteste imediat. Excepţia invocată de Guvern a fost respinsă însă de magistraţi. Aceştia au remarcat faptul că anexa în care era menţionat terenul nu era publică, ci disponibilă doar contra cost. Chiar dacă T.C. ar fi citit zilnic Monitorul Oficial, el nu ar fi putut afla că şi pământul lui fusese inclus în domeniul public al municipiului. Ar fi trebuit să facă abonament la Monitorul Oficial pentru a primi varianta completă a hotărârii.

Înalta Curte a înţeles situaţia imposibilă în care era petentul

În schimb, judecătorii s-au referit la prevederile legii contenciosului administrativ. Aceasta stabileşte că acţiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi făcută în termen de un an de la data luării la cunoştinţă. Era cert că T.C. aflase prevederile hotărârii de Guvern referitoare la terenul său în aprilie 2019. El ar fi trebuit să o atace în instanţă cel târziu în aprilie 2020. Or, el depusese plângerea abia în noiembrie. Ca urmare, magistraţii Curţii de Apel au decis respingerea acţiunii.

Practic, T.C. fusese pus într-o situaţie imposibilă. Legea contenciosului administrativ impune o anumită procedură de contestare a unui act. Primul pas, obligatoriu, este plângerea prealabilă. Abia după primirea răspunsului, petentul are dreptul să se adreseze instanţei. Dacă atacă direct în instanţă actul, fără a face plângerea prealabilă, acţiunea este respinsă automat. T.C. respectase legea la virgulă. Dacă Guvernul şi-ar fi respectat obligaţia legală de a-i da răspunsul în termen de 30 de zile, T.C. nu ar fi depăşit termenul legal pentru a depune acţiunea în instanţă. Practic, răspunzându-i abia în iunie 2020, Guvernul îi încălcase dreptul de acces liber la justiţie, garantat prin Constituţie. T.C. a făcut recurs împotriva sentinţei Curţii de Apel. Dosarul a fost analizat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a ţării a casat sentinţa dată la Iaşi şi a trimis dosarul înapoi, spre rejudecare.