Un funcţionar-bătăuş din Primăria Iaşi ar putea fi tras la răspundere

vineri, 18 octombrie 2019, 01:59
2 MIN
 Un funcţionar-bătăuş din Primăria Iaşi ar putea fi tras la răspundere

Curtea de Apel Iaşi a reluat judecata într-un proces în care protagonişti sunt doi funcţionari din cadrul Primăriei Iaşi care s-au bătut în timpul serviciului.

Protagoniştii acestui caz au fost Valentin Mo­canu, de la Direcţia Tehnică Investiţii, şi colegul său Gabriel Ghergheşanu. Mocanu a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă, însă prima instanţă a schimbat încadrarea juridică în lovire, iar pentru că Ghergheşanu nu a depus plângere, a încetat procesul penal.

Procurorii consideră însă că Mocanu ar trebui pedepsit pentru purtare abuzivă, infracţiune pentru care nu e necesară plângerea prealabilă. Următorul termen a fost stabilit pe 13 noiembrie.

Potrivit rechizitoriului, scandalul dintre cei doi a avut loc pe de 26 ianuarie 2017, la scurt timp după ce funcţionarii au început programul de lucru. „La un moment dat, între cei doi a intervenit o discuţie în contradictoriu privind un document de serviciu, în urma căreia inculpatul Mocanu Valentin s-a enervat şi a venit la biroul persoanei vă­tămate, unde aceasta lucra, şi a ridicat monitorul de pe masă cu intenţia de a o lovi, fără a face însă acest lucru“, se arata în rechizitoriu.

Gher­gheşanu s-a enervat şi a mers şi el la biroul lui Mocanu, luând un perforator şi spunând: „şi eu îţi pot da cu perforatorul ăsta în cap, dacă e să ne lovim în cap unul pe altul“.

După ce a spus această replică, Ghergheşanu a plecat la biroul său, fiind urmat de Mocanu. Cel din urmă l-a lovit puternic cu pumnul în zona feţei.

Comentarii