Un oraş elveţian, acoperit cu pudră de cacao de la o fabrică de ciocolată

miercuri, 19 august 2020, 09:19
1 MIN
 Un oraş elveţian, acoperit cu pudră de cacao de la o fabrică de ciocolată

Rezidenţii oraşului elveţian Olten, aflat între Zürich şi Basel, au fost surprinşi să constate că „ninge” cu particule fine de cacao după ce sistemul de ventilaţie al unei fabrici de ciocolată s-a defectat.

Compania Lindt & Spruengli a confirmat marţi că a existat o mică defecţiune în ventilaţia de răcire la fabrica din zonă.

Având în vedere că vineri dimineaţă vântul a avut viteze destul de mari, pudra de cacao s-a împrăştiat în apropierea fabricii, aşternându-se peste localitate.

Compania s-a oferit să plătească curăţirea necesară, dar încă nu a fost cazul.

Producţia fabricii a continuat în mod obişnuit şi compania a mai transmis că particulele au fost complet inofensive pentru oameni şi mediu. Sistemul de ventilaţie a fost, între timp, reparat.

Comentarii