Un şofer de BMW cu numere expirate, beat şi fără permis, a scăpat cu suspendare

sâmbătă, 17 iulie 2021, 01:57
2 MIN
 Un şofer de BMW cu numere expirate, beat şi fără permis, a scăpat cu suspendare

Vă puteţi întâlni cu el pe şosele pentru că nu i s-a interzis dreptul de a conduce

Un "bizon" al şoselelor a fost pupat pe frunte de judecători şi lăsat să plece acasă. Alexandru Ciobanu se urcase în primăvara anului trecut băut fiind, la volanul unui BMW cu numere expirate, fără a avea măcar permis de conducere. După ce a fost oprit de poliţişti, s-a constatat că tânărul din Coarnele Caprei avea o alcoolemie de 1,73‰ în sânge.

Magistraţii Judecătoriei Hârlău au luat în calcul în favoarea lui Ciobanu toate normele legale aplicabile. Tânărul nu avea antecendente penale şi îşi recunoscuse vina. Când inculpatul îşi recunoaşte faptele aşa cum sunt menţionate în rechizitoriu, limitele pedepsei cu închisoarea se reduc cu o treime. Judecătorii au constatat şi că niciuna dintre cele trei fapte imputate tânărului nu fusese comisă în condiţii care să atragă incidenţa vreunei circumstanţe agravante.

Conform legii, conducerea unui vehicul neînmatriculat se pedepseşte cu 1-3 ani de închisoare sau cu amendă, conducerea fără permis, cu 1-5 ani de închisoare, iar conducerea sub influenţa alcoolului, cu 1-5 ani de închisoare sau cu amendă. Luând în calcul şi reducerea de o treime, magistraţii l-au condamnat pe Ciobanu la 9 luni, 1 an, respectiv 1 an şi 6 luni de închisoare. La contopirea pedepselor, se aplică cea mai grea condamnare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte. A rezultat astfel un total de 2 ani şi o lună de închisoare, pentru care judecătorii au dispus suspendarea executării, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Tânărului nu i s-a interzis dreptul de a conduce. Deşi uşoară, sentinţa a fost atacată de Ciobanu cu apel, acesta urmând să fie judecat în septembrie. 

Comentarii