Un tânăr intoxicat cu ciuperci a scăpat pentru că i s-a făcut imediat dializă

vineri, 03 august 2018, 20:30
1 MIN
 Un tânăr intoxicat cu ciuperci a scăpat pentru că i s-a făcut imediat dializă

Familia din Bacău care s-a intoxicat luna trecută cu ciuperci culese din pădure şi care se afla internată pentru tratament la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon“ a plecat ieri acasă, cei trei fiind externaţi după aproape două săptămâni de spitalizare. Atunci, doi soţi, în vârstă de 47, respectiv 50 de ani au mers în pădure şi au cules mai multe ciuperci, pe care ulterior le-au preparat acasă, susţinând că este vorba despre specii pe care le cunoşteau dintotdeauna ca fiind comestibile. 

Copilul celor doi, un tânăr în vârstă de 27 de ani, a fost în starea cea mai gravă, necesitând spitalizare în Anestezie şi Terapie Intensivă, dar şi o şedinţă de dializă hepatică, deoarece prezenta simptome asemănătoare cirozei hepatice. „Cei trei se externează astăzi (n.red. joi), urmând să vină lunar la control, sperăm pe termen lung într-o evoluţie favorabilă. Vor continua la domiciliu un tratament hepato-protector. Ne bucurăm foarte mult pentru cum au evoluat aceste cazuri, şansa în cazul pacientului de 27 de ani fiind faptul că s-a făcut şedinţa de dializă hepatică imediat, fiind cea care i-a salvat viaţa. Şansele de supravieţuire erau foarte mici în lipsa acestei proceduri“, a explicat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale. În urma acestei experienţe, femeia a povestit că nu îşi mai doreşte să vadă ciuperci „nici măcar desenate pe hârtie“ şi speră ca episodul prin care au trecut să fie învăţătură de minte pentru alţi oameni. Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ au precizat că până în momentul de faţă este cel mai grav caz înregistrat în acest sezon. 

 

 

Comentarii