Un ţar din ţara vikingilor

marți, 29 decembrie 2020, 02:43
2 MIN
 Un ţar din ţara vikingilor

 

Atletul anului 2020, Armand Duplantis, vizează titlul olimpic la Tokyo

Suedezul Armand Duplantis, recordmanul mondial la săritura cu prăjina, desemnat „atletul anului 2020” la începutul acestei luni, a dezvăluit că obiectivul său principal pentru 2021 îl reprezintă câştigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Duplantis a devenit, la 21 de ani, cel mai tânăr laureat al premiului acordat de Federaţia internaţională celui mai bun atlet al planetei, după ce a doborât de două ori, în februarie, recordul mondial deţinut de francezul Renaud Lavillenie (6,16 m), cu 6,17 m şi apoi cu 6,18 m în sala de la Glasgow.

El a stabilit ulterior şi cea mai bună performanţă din istorie aer liber (6,15 m), pe 17 septembrie, cu ocazia reuniunii Diamond League de la Roma, când l-a detronat pe „ţarul” Serghei Bubka, cel care deţinea recordul din 1994. De menţionat că World Athletics nu mai face distincţie între recordurile mondiale în sală şi în aer liber începând din anul 2000. „Aceasta a fost cea mai mare motivaţie a mea pentru finalul sezonului în aer liber, să reuşesc cu adevărat să ajung la 6,15 m şi să fiu perceput drept cel mai mare săritor în aer liber”, a spus Duplantis, care a câştigat toate cele 16 concursuri la care a luat parte pe parcursul anului 2020, reuşind un sezon perfect. „Crescând, l-am perceput pe Bubka aproape ca pe o făptură mitologică. El nu era real în lucrurile pe care le făcea, acestea nu păreau posibile. Orice record prin care îl poţi depăşi în clasamente îţi oferă un sentiment destul de special”, a adăugat suedezul, care vizează acum aurul olimpic la Tokyo.”Câştigarea unei medalii olimpice de aur este visul meu. De când eram copil am vrut să câştig un aur olimpic, să fiu cel mai bun săritor cu prăjina din lume. Acesta este marele meu obiectiv pentru anul următor”, a subliniat Armand Duplantis.Săritorul suedez, născut în SUA cu rădăcini franceze, a apărut pe firmament în 2018 când a devenit campion european la Berlin. La Mondialele din 2019, a obţinut doar medalia de bronz în urma americanului Sam Kendricks şi a polonezului Piotr Lisek. După care a venit explozia din anul pandemiei.

Comentarii