Un vasluian fără permis a venit la volan până la Iaşi

joi, 10 octombrie 2019, 01:50
1 MIN
 Un vasluian fără permis a venit la volan până la Iaşi

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din judeţul Vaslui, a fost prins de către poliţişti la volanul unui autoturism cu toate că nu deţine permis. Acesta a fost tras pe dreapta de către poliţiştii secţiei Ciurea în timp ce circula prin comuna Ipatele.

„La data de 8 octombrie, poliţiştii au oprit pentru control, pe DJ 248B, în comuna ipatele, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din judeţul Vaslui. În urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

 

 

Comentarii