Unui ieşean i s-a interzis să mai participe la concerte timp de 2 ani

miercuri, 23 februarie 2022, 02:56
2 MIN
 Unui ieşean i s-a interzis să mai participe la concerte timp de 2 ani

Este tânărul care şi-a abandonat la Afterhills rucsacul burduşit cu droguri, la apariţia Poliţiei

Un tânăr a ajuns în pragul puşcăriei pentru felul în care a înţeles distracţia. Prins cu droguri asupra lui la un concert, acesta a obţinut din partea Tribunalului o condamnare cu amânarea aplicării. Decizia ar putea fi însă schimbată de Curtea de Apel.

În noaptea de 24/25 august 2019, în timpul festivalului de muzică Afterhills, agenţii de pază au solicitat sprijinul jandarmilor pentru efectuarea controlului de securitate asupra lui Victor Luca. La apariţia jandarmilor, tânărul a abandonat rucsacul pe care îl avea asupra lui şi a fugit. Tânărul a fost identificat şi convocat la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate. Rucsacul a fost golit în prezenţa sa, în interiorul său găsindu-se un flacon de cărbune medicinal conţinând mai multe pliculeţe cu o pulbere galben-maronie, patru comprimate în formă de craniu de acceaşi culoare şi mai multe fragmente ale unor comprimate similare. Analizele ulterioare au stabilit că substanţa din flacon era metilendioximetanfetamină, substanţă inclusă în categoria drogurilor de mare risc. Cele 3,8 grame de MDMA descoperite au reprezentat baza rechizitoriului prin care Luca a fost trimis în judecată de DIICOT pentru deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. Nu a fost reţinută în sarcina lui intenţia de a comercializa drogurile, cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri fiind clasate.

Magistraţii Tribunalului au apreciat faptul că tânărul şi-a recunoscut fapta atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, dar şi că acesta se afla la prima încălcare a legii. În plus, încă înainte ca dosarul să fie înaintat de procurori instanţei, Luca absolvise un program de asistenţă menit combaterii consumului de droguri şi îşi manifestase intenţia de a renunţa la consumul unor astfel de substanţe pentru a se distra. Ca urmare, el a fost condamnat la 1 an de închisoare, dar cu amânarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani. Pe parcursul acestuia, el nu va mai avea dreptul să participe la spectacole, concerte şi festivaluri şi va trebui să se supună controalelor efectuate de instituţiile abilitate. Pronunţată luni, sentinţa poate fi atacată cu apel în următoarele 10 zile. 

Comentarii