Uriaşul prietenos

Mâine, Republica Moldova găzduieşte cea de-a doua reuniune la nivel înalt a Comunităţii Politice Europene (CPE), instituţie internaţională creată anul trecut la iniţiativa UE şi menită să asigure un cadru mai bine structurat de dialog între statele-membre şi ceilalţi parteneri de pe continent, după invazia rusă în Ucraina. După întâlnirea inaugurală, desfăşurată anul trecut, la Praga, a venit rândul unui stat din afara UE să-şi asume organizarea, Chişinăul fiind un candidat natural.  

Pentru administraţia doamnei Maia Sandu, prezenţa celor 46 de înalţi oaspeţi (rămâne de văzut dacă vor participa Volodimir Zelenski şi Recep Tayyip Erdoğan) este o ocazie de a-şi întări legitimitatea pe plan intern. De altfel, mulţi dintre liderii europeni aşteptaţi la summitul CPE au dorit să transmită explicit mesaje de susţinere pentru Republica Moldova (RM) şi eforturile ei de integrare în UE, iar presa internaţională comentează în aceeaşi notă, menţionând adesea şi mitingul pro-european organizat de autorităţi, pe 21 mai.

În circumstanţe economice şi politice dificile, puterea de la Chişinău le transmite cetăţenilor că ţara lor nu este singură, că poate conta pe sprijinul occidental. Angrenarea RM în această nouă organizaţie ar trebui să sugereze că, într-un fel, integrarea a început: CPE exprimă apartenenţa la un spaţiu politic comun şi, în plus, va reprezenta un complement binevenit al negocierilor preponderent tehnice de aderare, atunci când se va hotărî începerea lor. Din acest punct de vedere, proiectul CPE – lansat de preşedintele francez Emmanuel Macron – răspunde foarte bine preocupărilor unei ţări precum RM.

Evident că sunt şi alte motive pentru care un stat precum RM ar trebui să pună un accent deosebit pe participarea la CPE. Spre exemplu, din perspectiva UE, toate temele ce vor fi discutate la Chişinău ar putea fi abordate foarte bine în marja unui Consiliu European la care să fie invitate şi diverse ţări partenere. Dar formatul CPE, chiar dacă energia vine dinspre instituţiile comunitare, asigură un teren mai echilibrat decât cel constituit din UE şi invitaţi. În plus, pentru ţări precum RM sau Georgia, însăşi ideea de apartenenţă la o organizaţie al cărei centru de greutate se află în Occident este benefică: face ca reţeaua de interacţiune cu partenerii europeni să devină tot mai densă. Cu atât mai mult contează faptul că RM se numără printre membrii fondatori ai acestei structuri, nu se mai pune problema unui proces de aderare, nu de puţine ori dificil pentru orgoliul naţional.

În fine, pentru ţări aflate în poziţia RM, dar şi pentru România sau alte ţări est-europene care au ieşit, practic, din izolare, CPE reprezintă un forum atractiv din punct de vedere simbolic. Chiar dacă nu este un club democratic de elită (Turcia şi majoritatea statelor post-iugoslave, spre exemplu, au mari probleme la acest capitol), CPE se dezvoltă ca o potenţială comunitate de valori. Ea ar putea realiza ceea ce Consiliul Europei – şi el, expresia unei comunităţi de valori – nu poate face, nu este menit să facă: să se manifeste explicit pe arena politică internaţională, să creeze solidaritate, să dezbată, dar şi să combată.

Totuşi, e bine să nu cerem prea mult, prea repede, din partea unei organizaţii noi, create într-un context internaţional agitat. Deocamdată, să observăm că reacţiile şefilor de state sau guverne sunt pozitive, fapt confirmat şi de lista participanţilor la întâlnirea din capitala RM (în fapt, de lângă Chişinău). Veniţi cu gândul la problemele din propriile capitale, liderii de vârf ai Europei par să aprecieze potenţialul politic al acestor întâlniri relativ scurte şi – până acum, cel puţin – neconflictuale. Ele contribuie la dezvoltarea unei personalităţi colective vest-europene, aceea a „uriaşului prietenos”. Unii îl agreează pentru că e prietenos, dar toţi trebuie să ţină cont de el, pentru că e uriaş. În ceea ce priveşte opinia publică din RM, încă profund divizată pe tema integrării, probabil că se impune de la bun început comparaţia cu celălalt uriaş, dinspre Răsărit. Spre deosebire de acesta din urmă, cel occidental nu te sileşte să-l iei de mână; dar, dacă o faci şi porniţi amândoi la drum, probabil ca el va stabili direcţia şi tu îl vei urma.