USAMV Iaşi se extinde: bază modernă de practică în Suceava

Investiţia a ajuns la peste 7 milioane de lei.

marți, 29 decembrie 2020, 02:50
2 MIN
 USAMV Iaşi se extinde: bază modernă de practică în Suceava

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” se apropie să finalizeze o lucrare de circa 7,1 milioane de lei pentru reabilitarea completă şi extindere a unei baze de practică pe care aceştia o au la Plaiul Şarului, comuna Şaru Dornei, din judeţul Suceava. De peste 10 ani universitatea desfăşoară activităţi de practică acolo pentru studenţi, iar începând de la finalul anului trecut, toată baza trece printr-un amplu proces de renovare. 

Existau doar spaţii de cazare, iar acum se construieşte o cantină, spaţii de seminar, o bibliotecă, un spaţiu de conferinţe sau întâlniri, unde pot fi ţinute seminarii cu studenţii.

„Avem parteneriate cu diferite ferme la nivel local, în număr mare, este un responsabil care ţine legătura cu cei din zonă, ştim fermierii, cunoaştem oamenii, avem relaţii bune. Anul acesta s-a lucrat foarte bine, am suplimentat şi fondurile şi s-a lucrat în ritm alert, vom termina anul viitor”, a explicat prof.dr. Gerard Jităreanu, rectorul USAMV Iaşi. Astfel, tinerii au la dispoziţie condiţii de cazare moderne, cu baie în fiecare cameră, sunt duşi dimineaţă de microbuzele universităţii către fermele unde fac practică, iar seara sunt aduşi înapoi la locuri de cazare. Acolo s-a construit şi un teren de sport nou, era unul de tenis, dar a fost extins într-unul multidisciplinar, pe care se poate juca şi fotbal sau handbal.

„Este o bază foarte bună acolo fiindcă ne ajută mult. Avem multe locuri de practică în zonă şi dimineaţa sunt duşi studenţii către ferme, seara sunt aduşi, avem şi un loc unde să facem seminarii. Este greu să găseşti în ferme atât de multe locuri de cazare, este o problemă generală, iar pe noi ne ajută mult acea bază mai ales fiindcă avem foarte multe microferme în zonă cu care avem parteneriate”, a completat rectorul USAMV. Fondurile alocate au venit atât din surse guvernamentale, cât şi din veniturile proprii ale universităţii. 

Comentarii