VIDEO: Zeci de persoane, aseară, la protest în faţa Operei Iaşi

marți, 11 februarie 2020, 02:50
2 MIN

Protest pe partitură al membrilor Corului de Juniori,ieri seară începând cu orele 17, în faţa Operei ieşene (ONRI). Membrii corului, de data aceasta în număr mult mai mare, au ieşit pe treptele Teatrului pentru a-şi cere dirijorul înapoi. Cu acest prilej, cei mici au susţinut şi un mic recital. Membrii corului contestă decizia managerului ONRI, Beatrice Rancea, de a o da afară pe cea care timp de 11 ani a ţinut bagheta în mână în faţa a sute de copii, Raluca Zaharia, şi despre care, spun mulţi dintre ei, le-a fost ca o a doua mamă. 

Precizăm că Raluca Zaharia se află în preaviz de concediere. Conducerea ONRI a precizat că nu a fost vorba decât de modificarea organigramei, iar reducerea cu un post la dirijori este doar un model aplicat în toate instituţiile similare din ţară. Cei mici au fost însoţiţi de părinţi, dar şi de jandarmi, protestul find unul autorizat de Primărie. Alături de membrii corului s-au aflat şi angajaţi ai ONRI, care au reclamat atmosfera nefastă din cadrul instituţiei şi modul de conducere discreţionar al managerului.

„Le mulţumesc celor prezenţi, atât copiilor care înseamnă enorm pentru mine cât şi părinţilor. Vreau să precizez că nu am avut 5 spectacole pe an, după cum susţine managerului ONRI, ci mult mai multe, şi chiar concursuri internaţionale, unde am obţinut premii. Din punctul meu de vedere, mi se pare în continuare nedrept să mi se desfacă dintr-o dată cartea de muncă printr-o modificare a organigramei. În plus, nu mi s-a dat un alt post ci mi s-a trimis o înştiinţare cum că există un post de sufleur liber, cu contract de colaborare însă, prin care să-mi desfăşor în continuare activitatea la cor“, a declarat Raluca Zaharia. În replică, prin Biroul de Comunicare, Beatrice Rancea a transmis că Raluca Zaharia şi-ar putea continua activitatea de dirijor ca sufleur, pe drepturi de autor.

(Silvia CRAUS)

Comentarii