Vine seria accesibilă pentru voleibaliste

sâmbătă, 10 februarie 2018, 02:43
2 MIN
 Vine seria accesibilă pentru voleibaliste

Penicilina joacă astăzi la Lugoj în etapa a XIV-a a Diviziei A1 de volei feminin şi urmează să dispute săptămâna viitoare pe teren propriu partidele cu  CSU Cluj şi Dinamo Bucureşti

 

 

Voleibalistele de la Penicilina Iaşi joacă astăzi la Lugoj, în compania formaţiei locale CSM  de la ora 18,30. Obiectivul echipei antrenate de Rareş Puni este victoria, dar meciul se anunţă foarte dificil, gazdele începând să viseze la play-off. Colac peste pupăză, cele două basarabence ale Penicilinei, Maria Graboveţcaia şi Elizaveta Suslova, nu au primit nici acum viza de şedere de la Ambasada României la Chişinău, antrenorul Rareş Puni mizând, ca şi până acum pe forţa de atac şi pe serviciul bun, care au adus puncte în meciul cu Agroland Timişoara. Pentru Penicilina vine o serie de partide foarte importante, cu adversare accesibile. După deplasarea la Lugoj, fetele din Iaşi urmează a întâlni pe CSU Cluj şi Dinamo, pe teren propriu. Din păcate, acest program se suprapune şi peste sezonul târgurilor la Sala Polivalentă. Iar dacă meciul cu clujencele, programat miercuri de la ora 17:00 se va juca în Sala Penicilina, cu partida de sâmbăta viitoare problema este mai dificilă, întrucât Dinamo nu acceptă să joace în acea sală. De aceea meciul ar putea fi amânat sau – după tipicul de la baschet – disputat în alt oraş. În etapa precedentă, CSM Lugoj a fost învinsă cu 1-3 (-20, -23, 18, -18) la Cluj şi Penicilina a preluat din nou lanterna clasamentului (şase puncte, faţă de şapte ale Medicinei Târgu Mureş şi opt ale CSU Cluj.

În altă ordine de idei, săptămâna trecută la Piatra Neamţ, junioarele Penicilinei pregătite de Tatiana Popa, au încheiat fără set pierdut cel de-al treilea turneu divizionar de junioare, în faţa echipelor LPS Piatra Neamţ, CSŞ Botoşani şi LPS Iaşi şi au mari şanse de a se califica la turneul final.

Comentarii