Vosganian răsuflă uşurat. DIICOT clasează partea din dosarul Romgaz care îl viza. SURSE

joi, 13 mai 2021, 10:37
2 MIN
 Vosganian răsuflă uşurat. DIICOT clasează partea din dosarul Romgaz care îl viza. SURSE

Procurorii DIICOT au clasat partea din dosarul Romgaz care îl viza pe fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Clasarea are loc în condiţiile în care, în 2013 şi 2015, Parlamentul a respins solicitarea procurorilor de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru al Economiei.

Totuşi, după cele două respingeri, DIICOT a continuat ancheta in rem pentru a vedea dacă există probe sau indicii noi, pe lângă cele deja cuprinse în solicitările trimise în Parlament.

Iar în luna martie a acestui an, DIICOT a decis să claseze dosarul, pe motiv că nu au fost găsite probe sau indicii noi care să-l incrimineze pe Vosganian.

Cealaltă parte a dosarului Romgaz, în care au fost puşi sub acuzare omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu a fost trimis spre judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2017, unde a stat aproape trei ani în faza de cameră preliminară.

În referatul trimis în Parlament, DIICOT susţinea că, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, Varujan Vosganian şi, în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern 6 Ordine, respectiv trei Memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către omul de afaceri Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordând discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz SA, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro SA înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

De asemenea, DIICOT mai susţinea că demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Totodată, conform procurorilor DIICOT, Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.

Comentarii