Zboară viruşii printre tricolori

marți, 29 martie 2022, 01:43
3 MIN
 Zboară viruşii printre tricolori

 

Cu un lot afectat de Covid 19 şi de viroze, România întâlneşte astăzi, la Netanya, de la ora 20:45, echipa Israelului,într-un meci amical transmis de ProX

Componenţii echipei naţionale a României au ajuns, duminică seară, la hotelul din Israel care îi va găzdui până marţi, când tricolorii vor întâlni reprezentativa ţării gazdă într-un meci amical.

Meciul Israel – România se va disputa astăzi, de la ora 20.45, pe stadionul din Netanya. Alb-albaştrii vor căuta să revină după ce au pierdut cu 0-2 în faţa Germaniei, la Sinsheim (unde îşi joacă meciurile Hoffenheim) ,la începutul săptămânii. Evoluţia israelienilor antrenaţi de Gadi Brumer a fost nervi,fiind dominaţi fizic şi mental de puternicii adversari. Totuşi, israelienii au ratat un penalty în finalul meciului,prin Yonatan Cohen. Tricolorii au început campania şi mai modest fiind învinşi acasă de echipa Greciei, într-un meci în care a avut posesie mai bună, dar a cadrat un singur şut în tot meciul.

Tricolorii au un bilanţ pozitiv în faţa Israelului (21-11-5-5 31-20) însă gazdele de astăzi au câştigat patru dintre ultimele cinci jocuri. Totuşi, România a câştigat ultima partidă în 2018, chiar pe stadionul din Netanya, scor, 2-1 sub bagheta lui Cosmin Contra, goluri marcate de Stanciu şi Ţucudean, respectiv, Hemed.

„Suntem în faţa unui nou test, aşteptam mult această acţiune, chiar dacă au fost puse înaintea numirii mele. Factorii externi ne-au influenţat mult starea de spirit şi deciziile. De la meciul cu Grecia am pierdut şase jucători, patru cu Covid-19, unul cu viroză şi unul cu probleme musculare.. Am adus doi tineri, Petrila şi Olaru”, a spus selecţionerul Edward Iordănescu la conferinţa de presă de la Netanya. Jucătorii depistaţi cu noul coronavirus sunt Răzvan Marin, Mitriţă, Tănase şi Sorescu (convocat în regim de urgenţă cu câteva zile în urmă), cel atins de viroză este Maxim, iar Camora are probleme musculare. „Nu ne-a fost uşor, staful medical a avut multe nopţi albe, am avut trei focare diferite de viroză, gripă şi Covid-19. În meciul cu Grecia am avut trei jucători care au evoluat cu Covid. Contextul pentru noi a fost aproape dezastruos. Încercăm mâine să contruim ce nu am reuşit la meciul cu Grecia. Cred că echipa are potenţial să crească într-un timp scurt”, a mai spus selecţionerul. La meciul de astăzi, a făcut referinţă şi căpitanul Vlad Chiricheş. „E prima dată când joc în Israel. Trebuie să avem o dăruire mult mai mare, să fim mai agresivi, ne dorim foarte mult să câştigăm şi vom face totul pentru asta. Ştim bine ce am greşit, ce am fi putut face mai bine, sperăm ca acum să ne ridicăm la cel mai bun nivel al nostru şi să câştigăm”, a declarat Chiricheş.

 

Echipele probabile

Israel: Marciano – Dasa, Bitton, Goldberg, Menahem – Avraham, Peretz, Abu Fani, Solomon – Dabbur, Baribo.

România: Niţă – Raţiu, Chiricheş, Rus, Toşca – Bordeianu, M.Marin – Mihăilă, Cicâldău, Oct.Popescu – Alibec.

Arbitru: Daniel Stefanski (Polonia)

 

Comentarii