De Sănătate

Punem punctul pe știi

Zilele Spitalului CF Iaşi

miercuri, 24 octombrie 2018, 20:44
2 MIN
 Zilele Spitalului CF Iaşi

Spitalul Clinic CF Iaşi organizează între 23 şi 28 octombrie o conferinţă naţională cu participare internaţională pentru a marca „Zilele Spitalului CF Iaşi“ 2018, ce împlineşte 70 de ani de la înfiinţare. 

Evenimentul de deschidere a avut loc ieri la Hotelul Astoria, când managerul, dr. Mihai Glod, a susţinut un cuvânt de deschidere, iar apoi a fost ţinută o slujbă religioasă fiindcă ieri a fost sărbătorită în calendar ziua „Sfinţilor Doctori fără de Arginţi Cosma şi Damian“, care sunt patronii spirituali ai unităţii medicale, fiind făcută cu această ocazie şi o sfinţire. Tot ieri au mai fost organizate şi o serie de cursuri preconferinţe, ţinute de cadre didactice de la spital şi de invitaţi, pe teme precum protecţia datelor personale sau etica medicală.

Conferinţele se mută de astăzi, 24 octombrie, în Amfiteatrul spitalului, sesiunea ştiinţifică fiind defalcată pe mai multe domenii, în timp ce unul dintre punctele centrale îl reprezintă conferinţa cu privire la siguranţa în transporturi, „problemă de siguranţă naţională“, care se desfăşoară în două părţi şi la care participă toţi managerii celor 15 spitale din reţeaua Ministerului Transportului, cât şi invitaţi din conducerea ministerului, fiind organizată şi o şedinţă de lucru cu aceştia. În fiecare zi a manifestării vor avea loc şi videoprezentări, cât şi transmisii video live din sălile de operaţie ale unităţii medicale pentru cei prezenţi la conferinţe. Evenimentul este organizat de Spitalul Clinic CF Iaşi în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, Colegiul Medicilor şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Iaşi. 

 

 

Comentarii