Zootehnia Lubeniţei şi Filosofia de la Tudorel

sâmbătă, 24 martie 2018, 02:50
2 MIN
 Zootehnia Lubeniţei şi Filosofia de la Tudorel

Apropo de aripa universitară din partidoiul ieşean de care vă vorbeam zilele trecute, aia cu studii ori la privată, ori la stat dar la Chişinău, haideţi să vă mai spunem una pe astăzi haioasă tare, de să daţi cu basca de duşumele până să-i sară ţumburucul ăla de la scăfârlie. 

Dar una tot aşa, olecuţă mai apolitică, pentru că nu ne dă voie conducerea altfel, sâmbătă fiind, deci uichend… Aşadar, cine spunea pe aicea zilele trecute că famigliei extinse a fostului dipotat Jakob Ban nu-i mai merge prea bine de când jupânul a fost dat afară din partidoi, odată cu premarele Mihăiţă şi cu vicele Habarnagiu? Iacătă, auzim că ţiitoarea lui, Lubeniţa de Munte, şi-a aranjat ploile şi predă ore la vniversitatea lui Tudorel din Copou, la secţia de Asistenţă Socială din cadrul Filosofiei. Acuma, stând strâmb şi gândind drept (sau poate mai bine invers), nu prea înţelegem noi ce are în comun specializarea Lubeniţei, care e Zootehnia de la Agronomie, cu Asistenţa Socială şi Filosofie. Dar, probabil că, vorba aia a filosofului: omul e şi el tot un fel de zoon politikon, nu?

Cu căciulili pe frunte…

Dacă tot ne-a năpăstuit vremea asta cu o iarnă aşa târzie, haideţi să vă oferim şi câteva modele de căciuli de sezon prezidenţiale sau prim-ministeriale, ca să aveţi de unde pipăi marfă, şi să fie cât mai adecvat vremurilor capricioase pe care le traversăm. Dacă e să ne întrebaţi pe noi, mai bine n-o mai faceţi, că recomandăm doar fesuri, având alergie la blană. Aşa că, serviţi-vă singuri, pe aleselea!

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii