„Teroristul” din Glodenii Gândului. Şase ani după gratii pentru terorizarea unui om al legii. La mijloc, viol şi deces

sâmbătă, 20 august 2022, 01:50
3 MIN
 „Teroristul” din Glodenii Gândului. Şase ani după gratii pentru terorizarea unui om al legii. La mijloc, viol şi deces

Un sătean din comuna Ţibăneşti s-a crezut terorist. Dacă în alte ţări teroriştii sună la poliţie pentru a anunţa că au pus o bombă undeva, Sorin Cristian a telefonat la 112 pentru a anunţa că în aceeaşi noapte îl va ucide pe şeful de post din comună. Nu s-a prezentat, dar pentru poliţişti a fost o formalitate să-l identifice, odată ce teroristul amator şi-a prezentat motivele.

 

Domiciliat în satul Glodenii Gândului, Cristian a sunat în noaptea de 10/11 iulie 2018 la Serviciul 112, pentru a-l ameninţa cu moartea pe A.C., agent de poliţie. Cristian a explicat că-l va ucide pe poliţist prin înjunghiere chiar în acea noapte, pentru că A.C. îl arestase în trecut pe fratele său. Acesta fusese înjunghiat în închisoare, iar Cristian voia să se răzbune în aceeaşi manieră.

Conversaţia cu operatorul 112 este presărată cu expresii precum „Vreau să îl despic în două”, „vreau să îi fac capătul”, „vreau să-l fac în cimitir pe agentul C.”, „N-a făcut nicio dreptate. A băgat trii cuţâte în el acolo şi nu ne-a ajutat cu nimic. El l-a arestat, el să răspundă. Dacă nu, să moară copchiii mei de nu bag şapte cuţâte, fac zăce ani de puşcărie eu”.

Folosise chiar telefonul lui

Apelul 112 a fost transmis imediat poliţiştilor aflaţi în patrulare în Ţibăneşti, aceştia fiind dirijaţi spre domiciliul lui A.C., pentru a preveni o eventuală agresiune. Şi agentul a fost informat cu privire la ameninţările ce îi erau destinate. După primele verificări, a fost identificat proprietarul telefonului de pe care sunase Cristian.

„Teroristul” nici măcar nu folosise alt telefon, aşa că ancheta a fost scurtă. A fost verificată situaţia rudelor lui Cristian, constatându-se că acesta avea un frate, anchetat de A.C. în 2015. Poliştul participase activ la căutarea şi arestarea lui, împreună cu lucrătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Fratele lui Cristian fusese condamnat pentru furt, violare de domiciliu şi viol, fiind încarcerat în penitenciarul Mărgineni din Bacău. Acolo şi decedase, cu două săptămâni înainte de apelul la 112. A.C. mai avusese de-a face cu membrii familiei Cristian, cunoscuţi în comunitate pentru preocupările lor infracţionale. Ameninţarea cu moartea era astfel plauzibilă.

A dat vina pe alt frate

Cristian a încercat să dea vina pe fratele său vitreg, cu care se afla în relaţii de duşmănie. Acesta a fost scos însă din cauză, mai ales că nu mai locuia în Ţibăneşti. În faţa judecătorilor, Cristian şi-a recunoscut până la urmă fapta. Tânărul de 35 de ani a fost judecat pentru ultraj. Magistraţii Judecătoriei au apreciat că o pedeapsă cu închisoarea este necesară, fapta nefiind o excepţie în comportamentul bărbatului. Teroristul amator a fost condamnat la 1 an de închisoare. În momentul pronunţării sentinţei, el se afla deja în penitenciar, în executarea unei pedepse de 6 ani de închisoare. Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă finală de 6 ani şi 4 luni de închisoare. 

Comentarii