„Cronica unei morți așteptate: după o lungă și grea suferință, justiția a murit.

5 ani v-am respectat independența. Am refuzat orice interviu. Nu am dat nici o declarație, nu am făcut nici un comentariu, nici public, nici privat. Nu am vrut niciodată să poată fi atinsă libertatea dumneavoastră de conștiință. Să vă simțiți presată, analizată, stresată.  V-am oferit tot respectul pe care îl merită o autoritate, într-un stat de drept. Stat de drept pe care îl respect până la capăt și în fața căruia mă înclin, căci este proiectul meu de viață: un stat în care să fie respectate drepturile și libertățile cetățenilor.

5 ani am respectat tot ceea ce ați dispus. Nu am dat crezare tuturor celor care mi-au spus că, prin tot ceea ceea ce faceți, expuneți prea limpede un punct de vedere, nu am cerut strămutarea cauzei, nu v–am recuzat. Deși a fost evidentă lipsa dumneavoastră de curiozitate cu privire la vinovăția sau nevinovăția mea, încă de când ați respins cererea mea de a fi testat poligraf, deși a fost evidentă toleranța dumneavoastră față de implicarea SRI in dosarul meu, încă de la momentul în care ați precizat că vă veți pronunța odată cu fondul asupra cererii avocaților de a exclude interceptările SRI, fiind evident că, odată cu fondul, nu ați mai fi putut înlătura fizic interceptările de la dosar, așa cum cer Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție, deși ați sfidat orice aparență de respectare a principiului egalității armelor, atunci când ați acceptat doar interceptările SRI trunchiate și scoase din context pe care le folosea DNA, nu și pe cele, tot ale SRI, din care reieșea că denunțătorul lor raporta opozanților mei politici, consultându-i cu privire la demersurile viitoare în ceea ce mă privește, v-am acordat prezumția de nevinovăție. Deși, pentru mine, nu era o datorie de serviciu.

Nu m-am temut niciodată de dumneavoastră. Nu aveam de ce să mă tem. Sunt nevinovat, m-am dus singur la poligraf, în absența oricăror probe de vinovăție, ca să vă aduc o probă de nevinovăție. Am crezut că ați citit ce scrie în cărțile de drept, că poligraful poate da rezultate fals pozitive, nu fals negative și că, în situațiile în care o persoană își susține nevinovăția de la început și trece testul poligraf, organele judiciare trebuie să acorde  poligrafului valoarea unui mijoc de probă. Și că nu vă veți asuma să condamnați un om evident nevinovat.

Într-un stat de drept, hotărârile judecătorești, bune sau proaste, trebuie respectate. Iar eu am să le  respect, indiferent de situație: sunt un om demn, m-am născut liber și voi muri liber, indiferent de lagărele pe care mi le prescrieți. Înțeleg că e mai bună mâncarea deținuților acum, decât era la Sighet.

Într-o justiție care tranziționează de la cea hidos și politic represivă, a fostului regim, către una a statului de drept, într-o justiție în care au început să pășească, elegant, discret, doamne cu pantofi albaștri, mă întreb dacă doar aleatoriul m-a adus în fața unei cizme de cauciuc rusești. Sau a unui bocanc securist.”