Alegeri la „Al. I. Cuza”: Prof. Codrin Liviu Cuţitaru – NU VĂ FIE FRICĂ, TUDORICĂ PICĂ!

Între contracandidați s-au numărat și alți doi intelectuali de calibru, care merită prețuirea comunității academice, economistul Gabriel Claudiu Mursa și fizicianul Tudor Luchian. Aidoma lui Liviu George Maha, și ei s-au poziționat de partea bună a istoriei, luptând să readucă imaginea Universității „Alexandru Ioan Cuza” în spațiul de prestigiu care a consacrat-o în timp. Pentru tot ce au sacrificat în interiorul acestui efort, trebuie să le mulțumim amândurora. Lui Liviu George Maha însă avem datoria să-i oferim mai mult decât gratitudinea noastră. Lui trebuie să-i acordăm acum, necondiționat, susținere totală.

Toți cei cu ochii plecați pe parcursul acestor (extrem de lungi) opt ani – din cauza ironiilor și criticilor constante, venite către UAIC din partea societății civile și a membrilor celorlalte Universități importante din România, pentru eroarea de a fi reprezentați de un rector care s-a „legitimat” moral în postură de ministru al Justiției în cel mai nedemocratic guvern autohton de la Revoluția anti-comunistă încoace și care a stat alături de Viorica Dăncilă și Rovana Plumb, în Parlamentul European, atunci când prima a rostit cel mai anti-european și anti-occidental discurs al unui lider român de la Ceaușescu până azi – aveți, iată, posibilitatea să priviți din nou, cu demnitate, înainte. Prezența lui Liviu George Maha în formidabila bătălie a redobândirii onoarei academice vă furnizează această ocazie.

Profesorul Maha are 48 de ani, vârsta ideală a implicării în munca administrativă la cel mai înalt nivel. Vorbește limbi străine, se bazează pe o experiență educațională euro-americană de primă mână (pentru cei care nu știu, divulg un secret: în primăvara anului 2023, Liviu George Maha a renunțat la prestigioasa bursă americană Fulbright, pe care tocmai o câștigase, pentru a se dedica integral efortului electoral de la UAIC), este un diplomat desăvârșit și un orator redutabil. Totuși, mai presus de orice, Liviu George Maha e un om cu viziune economică și administrativă, un profesionist al actului managerial. L-am văzut în acțiune, ca director al unui grant postdoctoral de mari dimensiuni, în perioada când eram decanul Facultății de Litere, și m-a impresionat seriozitatea, coerența și limpezimea cu care gestiona probleme financiare și administrative de proporții. L-am urmărit atent și în timpul întâlnirilor din actuala campanie electorală. Planul lui managerial rămâne, de departe, cel mai convingător.

A demonstrat în fața colegilor, cu fapte, nu cu vorbe, după cum tot repetă un ilustru politician universitar, gogorițele succeselor financiare de la UAIC din acești ani ce vor fi, curând, de tristă amintire. Eu le menționez doar aici pe scurt, lăsându-vă să le descoperiți, pe larg, în planul managerial al profesorului Maha ori în interacțiunile directe cu el. Bani mai mulți au fost cu siguranță, dar nu pentru nu știu ce merite de magicieni ai finanțelor perindați pe la Rectorat, ci, pur și simplu, pentru că alocația pe student a crescut, la nivel național, de la aproximativ 2.400 de lei (în 2016) la aproximativ 6.500 de lei (ulterior).

Profesorul Maha observă totodată că, în UAIC, calculele (totale) se fac doar pe sau din alocația didactică, fără necesarele defalcări pe cercetare și investiții, ceea ce duce la grave greșeli de estimare a situației financiare pe facultăți. Nu în ultimul rând, el analizează extrem de proasta accesare a fondurilor europene.

În toți acești opt ani, ne-am axat, aproape exclusiv, pe atragerea de bani de la bugetul de stat, fapt care determină două (mari) neajunsuri:

1. puținătatea realizărilor concrete (câteva renovări de clădiri, ce pălesc în fața construcțiilor făcute, în același interval, din fonduri europene, de către Universități partenere, precum UBB sau UB)

2. indisponibilitatea excedentului financiar pentru UAIC (excedentul rămâne la dispoziția celui care a furnizat fondurile, în speță bugetul de stat).

Ar fi multe de zis, dar nici spațiul și – îmi permit să adaug – nici timpul nu mai au răbdare cu noi. Nimeni nu e eroul perfect și nici anti-eroul absolut în această lume. Trăim, se știe, în umbra gri a relativismului și sub ghilotinele dilemelor de tot felul. Parcurgem, în viață, în istorie, fiecare dintre noi, o vreme a lașității, a comodității, a indolenței ori chiar a duplicității mai mult sau mai puțin voite. Suntem adesea slabi, fricoși, ezitanți, nesiguri și leneși. Vrem, frecvent, să fim lăsați în pace, să nu mai auzim de nimeni și de nimic. Să ne cufundăm în uitare, letargie și dulce indiferență, cu convingerea nesmintită că, în univers, răul va triumfa, oricât de mult ne-am strădui noi să-l împiedicăm… Totuși, vreau să cred, din adâncul umanității mele căreia, desigur, nimic din ce e uman nu-i este străin, că, în viață, ca și în istorie, sosește, pentru fiecare, și un moment al curajului, al bărbăției, al altruismului și al acțiunii, când nu avem decât opțiunea de a ne afla la înălțimea situației, pentru a fi egali cu noi înșine mai apoi, pentru a avea puterea, în viitor, să conviețuim în pace cu eul nostru profund.

Pentru corpul profesoral de la UAIC acesta e momentul! Momentul în care generațiile actuale de profesori trebuie să se ridice la nivelul de conștiință al părinților fondatori, părinți care ne privesc, interogativ, din fotografii de epocă și de pe soclurile statuare. Și nu doar ei ne privesc astfel, ci întreaga comunitate civilizată și educată a României. Studenții, de asemenea, așteaptă să redevenim noi înșine, pentru putea primi garanția morală că au ajuns în locul potrivit. În plus, cei care vin după noi – trebuie să înțelegem foarte clar acest lucru – nu ne vor ierta niciodată dacă nu vom fi la înălțimea rigorilor clipei istorice. Ei nu vor accepta nici o scuză dacă vom rata, din nou, șansa reabilitării noastre identitar-intelectuale. Adică șansa care ne este dată prin Liviu George Maha. Așadar, nu vă fie frică, Tudorică pică!

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi