De ce este atât de importantă Icoana Maicii Domnului de la Cacica

Cei 15 ani care au trecut n-au adus belşugul pentru toţi cacicanii şi nu putem vorbi despre Cacica drept un Ciucug al Moldovei, însă au fost câteva schimbări fundamentale care au transformat complet felul în care arată comuna suceveană. Cea mai importantă schimbare a fost cea de civilizaţie. Înainte de intrarea în curtea interioară a fostei saline, cu drumul spre mină, erau zeci de clădiri părăsite, chiar şi un bloc de câteva etaje, prin care alergau nepăziţi puştii din sat. Era o imagine dezolantă de fiecare hram, toată sărbătoarea părea ofrandă adusă la patul unui muribund. Întâi, localităţile au decis să dărâme toate clădirile cu risc seismic din curtea minei. Planul era să construiască un complex balnear de cinci stele, care a rămas pe hârtie, însă dispariţia totală (în locul lor mai este doar iarbă şi un iaz) a clădirilor respective, aflate chiar vizavi de catedrală, a schimbat felul în care arată Cacica.

Sărbătoarea care a uitat de laic

Odată cu dispariţia clădirilor s-a schimbat şi profilul sărbătorii. Preoţii au început să aibă un cuvânt mai important în comunitate, iar ei dezaprobau dintotdeauna muzica de la tarabele cu mici şi de la scrâncioburi care acoperea sărbătoarea religioasă. Mai ales că în multe cazuri, consumul de alcool degenera în bătăi, nu în rugăciuni. Aşa că, încet-încet, lucrurile au început să se mute pe dealul din spatele salinei. Întâi au dispărut bişniţarii din faţa porţilor oamenilor, care veneau să împrumute leaţuri şi căpriori să îşi facă mese pe care să vândă marfa. În locul lor, doar comercianţi autorizaţi de Primărie. Apoi au fost mutate scrâncioburile pe dealul din spatele minei, într-o parcare amenajată. Încet, încet, pe urma lor au luat-o toate tarabele, mai puţin câteva zeci, care se înşiră în linişte de procesiune de-a lungul drumului principal care trece prin faţa bisericii. Spaţiul gol rămas în urma dărâmării clădirilor din curtea complexului ce găzduieşte intrarea în mină a fost pus la bun folos – parcare pentru autocare (şi nu se mai blochează astfel drumul principal, care era oricum haotic) şi pentru unele maşini mici, dar şi mutarea tarabelor cu mărfuri în drumul spre mină, crescându-se astfel, invariabil, şi numărul vizitatorilor de acolo.

Odată cu creşterea nivelului de civilizaţie al sărbătorii, a început să crească şi numărul oamenilor care vin. Piaţeta din faţa catedralei a fost transformată într-o piaţă de unde se pot asculta şi ţine slujbe în aer liber, în faţa catedralei a fost montată o statuie cu Papa Ioan Paul al II-lea, în dimensiune naturală, iar toată zona a fost amenajată ca să găzduiască cât mai bine zecile de mii de pelerini. Existau discuţii serioase ca, în 2004, dacă Papa Ioan Paul al II-lea s-ar fi simţit bine, să poată veni la Iaşi să participe la slujba de 100 de ani de la existenţa bisericii catolice tip catedrală, cu stil neogotic, care încă mai păstrează pe pereţi urme de gloanţe din timpul războaielor, când frontul era mereu la doi paşi.

„Biserica este construită în stil neogotic, materialul principal folosit fiind piatra şi cărămida roşie. Înălţimea ei măsoară 50 metri la turlă, lungimea 36 metri, iar lăţimea este de 17,5 metri. Deasupra intrării în biserică, în fereastra mare de la cor, a fost amplasată figura lui Cristos, din piatră, pe cruce, iar în partea ei inferioară se vede monograma aurită a Mariei, cu înscrisul în limba polonă: «O, Marie neprihănit zămislită, roagă-te pentru noi!»“, este precizat în prezentarea catedralei, pe siteul Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi.

Drumul către recunoaşterea internaţională a bisericii din Cacica nu a fost unul anevoios, dar a fost îndelung muncit. În 1996 acesta primeşte chiar de la Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, titlul de Sanctuar Diecezan, argumentul fiind că devenea un loc de rugăciune din ce în ce mai important pentru numeroşii pelerini din întreaga ţară, chiar şi din afara graniţelor, care mergeau în inima Bucovinei. În 1997, Conferinţa Episcopilor din România decide ca Sanctuarul de la Cacica să devină Sanctuar Naţional, cu toate demnităţile şi privilegiile incluse, iar anul 2000 a adus sanctuarului şi recunoaşterea internaţională. Biserica din Cacica este recunoscută de Papa Ioan Paul al II-lea ca fiind „Basilica Minor”, un titlu onorific ce poate fi oferit direct doar de către Suveranul Pontif.

Mina de sare, mină de aur

Şi mina s-a dezvoltat, s-a mai deschis un orizont cu terenuri de sport unde poţi alerga pentru a respira cât mai mult din aerul sărat, benefic pentru plămâni şi astmatici. Pe lângă carierele deja existente şi în ciuda unui pregnant miros de păcură, mina de la Cacica are un specific aparte faţă de salinele de la Turda, Târgu Ocna sau Praid. E încă acel aspect de mină, nu de parc de distracţii subteran, în care cobori trepte, dai întâi de un altar unde se rugau minerii înainte să coboare mai jos, treci prin galerii susţinute de lemne de brad, care încep să pârâie ca semnal de avertizare în caz că pereţii slăbesc, avansezi prin mai multe galerii mici ca apoi să ajungi în spaţiile mari, destinate alergăturii sau plimbărilor la 9 grade iarna sau vara.

A crescut an de an, implicit, şi potenţialul turistic al zonei – apele sărate din exploatarea minieră au început să fie folosite pentru ştranduri, bazine cu hidromasaj şi jacuzzi, piscine private. Au apărut, ca după o lungă perioadă de secetă, pensiuni şi hoteluri, unele cu preţuri chiar prohibitive pentru românii de rând. Astăzi, sărbătoarea catolică de la Cacica, centrată în jurul sanctuarului marian, a transformat cu totul o localitate care trăia dintr-un bâlci într-un centru balnear, turistic şi religios.

Rădăcini poloneze pentru una dintre cele mai vechi icoane din Moldova

Sanctuarul de la Cacica joacă un rol fundamental în sărbătoarea pe care o reprezintă la Iaşi vizita Suveranului Pontif. Dată fiind importanţa regională a acestui sanctuar şi a Icoanei Maicii Domnului de acolo, s-a luat decizia ca această icoană să fie adusă la Iaşi, urmând ca Papa Francisc să se închine în faţa ei înainte de a intra în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regina”.

De aceea, încă de marţi seara, 21 mai 2019, de la ora 18.30, Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, alături de episcopul auxiliar, Preasfinţitul Aurel Percă, un sobor de preoţi şi sute de credincioşi au întâmpinat sosirea la Iaşi a icoanei. Aceasta a fost adusă de pr. Anton Mărăndescu, paroh şi rector al sanctuarului de la Cacica, în cântecele mariane ale mulţimii adunate în faţa catedralei. Icoana cu Fecioara Maria care îl ţine pe pruncul Isus în braţe a rămas pentru aproape două săptămâni la închinare în catedrală. Apoi, în timpul vizitei Papei Francisc, aceasta va fi purtată pe braţe, după ce Suveranul Pontif se va fi închinat la ea, până pe scena amplasată în faţa Palatului Culturii, pentru a sublinia acest caracter al vizitei Suveranului Pontif, dedicat Fecioarei Maria.

Dar de ce este această icoană de la Cacica atât de importantă? Conform reprezentanţilor Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi, Icoana Maicii Domnului de la Cacica este copia uneia dintre cele mai cunoscute icoane ale Fecioarei Maria din lumea catolică, şi anume „Madona Neagră” (Czarna Madonna) de la Czestochowa, din Polonia. Aceasta a fost adusă pentru prima dată la Cacica în urmă cu aproximativ 210 ani, odată cu polonezii care s-au stabilit în zonă pentru a exploata zăcămintele de sare descoperite acolo. De altfel, şi legenda fondării comunei Cacica se leagă de un mit al sării: se spune că polonezii care au venit să vâneze în zonă au împuşcat o raţă care a căzut într-un lac micuţ. Când au gătit-o, au descoperit faptul că aceasta era foarte sărată şi că implicit apa era una foarte sărată. De aceea, zona se numeşte Cacica, care provine din Kaczyka, care înseamnă raţă în poloneză.

„În amintirea pelerinajelor de la Czestochowa, noii veniţi au adus cu ei o copie a icoanei care exista în renumitul sanctuarul marian. Istoria acesteia merge în trecut până în secolul al XVII-lea. Mai întâi, icoana a stat într-o biserică a iezuiţilor din Stanislawow, sudul Poloniei, ca mai apoi să fie aşezată în prima biserică din Cacica, ctitorită în anul 1809. După aproape 100 de ani, mai exact la 16 octombrie 1904, este sfinţită actuala biserică, iar icoana care o reprezintă pe «Madona Neagră» este aşezată la loc de cinste, în altarul principal, întâmpinând cu frumuseţea ei pe orice pelerin imediat după păşirea pragului bisericii”, au precizat reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.

Primul pelerin care l-a întâlnit deja pe Papa Francisc încă din 2014

Timpul nu a trecut uşor peste icoana adusă la Cacica şi nici condiţiile de prezervare din primii ani nu au ajutat-o. Sarea a măcinat rama şi pictura, încât a fost nevoie de lucrări de restaurare, dar care s-au făcut abia în 2009, la mai bine de 100 de ani de când a fost aşezată în biserica de la Cacica. A fost adusă la Iaşi, la specialiştii de la Palatul Culturii, iar lucrările de restaurare au durat din septembrie 2009 până în mai 2010. Însă nu au fost lipsite de peripeţii.

„Negăsindu-se în România un bijutier specializat în acest tip de lucrări, icoana a fost dusă la Czestochowa, în Polonia, şi încredinţată unor specialişti care, în condiţii optime, au finalizat procesul de restaurare într-un interval de câteva luni. Aceasta s-a concretizat în curăţarea picturii propriu-zise şi, de asemenea, în refacerea coroanei şi a mantiei Fecioarei. Vechea mantie din lemn a fost împodobită cu foiţă de aur alb şi galben”, au mai spus reprezentanţii Episcopiei.

Acesta nu este primul pelerinaj pe care icoana Maicii Domnului îl face departe de Sanctuarul de la Cacica. Aceasta a fost purtată pentru închinare în toate comunităţile catolice majore din Dieceza de Iaşi, începând cu anul 2010 şi până în 2014, atunci când, conform reprezentanţilor acesteia, „Dieceza de Iaşi a reflectat cu precădere la identitatea familiei creştine şi vocaţia acesteia pentru lumea contemporană”.

Pelerinajul icoanei a purtat un nume: „Peregrinatio Mariae”, în română – Pelerinajul Mariei, şi cei de la Episcopie spun că întregul demers a scos în evidenţă o realitate spirituală, cum că „Maria însăşi a mers la toţi cei care îi recunosc maternitatea şi ocrotirea, pentru a-i întări în credinţă şi în drumul spre mântuire”.

Această icoană s-a mai întâlnit o dată până acum cu Papa Francisc, într-unul dintre cele mai importante momente din istoria sa. Pe 30 aprilie 2014, în prezenţa unei delegaţii care a fost condusă chiar de Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi. Atunci, Suveranul Pontif a binecuvântat noile veşminte şi coroane ale Maicii Domnului, care au fost realizate de artişti de la sanctuarul Maicii Domnului de la Czestochowa şi Gdansk (Polonia). Însă încoronarea oficială a avut la Cacica, prilejuită de pelerinajul internaţional care a avut loc la 15 august, în 2014.

Astăzi, icoana arată la fel ca în 2014, cu dimensiunile 86×60 centimetri, pictura pe pânză este acoperită cu un basorelief din lemn aurit, lăsând să se vadă feţele şi palmele lui Isus şi ale Maicii Domnului.

„Maria şi Isus au pe cap coroane. Mâna dreaptă a Fecioarei este îndreptată către Isus, sugerând îndemnul ei evanghelic: «Faceţi tot ce vă va spune!» În mâna stângă, pruncul Isus strânge la piept o carte, iar mâna dreapta o are ridicată în semn de binecuvântare. Sfintei Fecioare Maria îi sunt încredinţaţi tinerii şi toate familiile creştine, care doresc să trăiască în această lume vocaţia creştină, inspirându-se şi lăsându-se călăuziţi de cea care este invocată ca Regină a Familiilor şi Ajutor al creştinilor”, au conchis reprezentanţii episcopiei.