Dublă tragedie. Adolescentul tăiat de tren căruia i se replantase piciorul la Iaşi a suferit o nouă amputaţie: nu s-a ”prins”

sâmbătă, 11 februarie 2023, 12:55
1 MIN
 Dublă tragedie. Adolescentul tăiat de tren căruia i se replantase piciorul la Iaşi a suferit o nouă amputaţie: nu s-a ”prins”

Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi au fost nevoiţi să amputeze gamba adolescentului lovit de tren pe 17 ianuarie, în gara din Vatra Dornei. Acesta se află în continuare internat în Secţia de Chirurgie Plastică şi Microchirugie Reconstructivă a unităţii medicale.

„Gamba stânga replantată nu a rămas viabilă după replantare, în ciuda intervenţiilor chirurgicale seriale, terapiei suportive, din cauza particularităţilor mecanismului de producere, politraumă prin accident feroviar, cu amputaţie prin strivire la nivelul gambei stângi”, a declarat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Imediat după producerea accidentului, medicii au reimplantat gamba stângă, fiind o intervenţie dificilă, care a durat 13 ore şi a necesitat o echipă multidisciplinară. Încă de la început medicii spuneau că nu au certitudinea că membrul replantat îşi va păstra viabilitatea.

Accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 17 ianuarie, în jurul orei 7.40, iar conform presei locale din Suceava băiatul nu a auzit trenul venind pentru că avea căştile în urechi şi telefonul în mână. Adolescentul a fost transportat mai întâi la unitatea medicală din Vatra Dornei, iar ulterior cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, având piciorul stâng amputat. 

Comentarii