Tradiţia spune că, în această zi, iarna se confruntă cu primăvara: dacă va fi cald, se reîntoarce iarna

Duminică, de Ziua Ursului, aflăm dacă primăvara este aproape

sâmbătă, 01 februarie 2020, 02:57
1 MIN
 Duminică, de Ziua Ursului, aflăm dacă primăvara este aproape

Creştinii ortodocşi celebrează duminică Întâmpinarea Domnului, care se prăznuieşte în fiecare an pe 2 februarie, marcând 40 de zile de la naşterea lui Iisus Hristos, când, conform legii, acesta a fost prezentat la Templu pentru a fi consacrat lui Dumnezeu.

Popular, sărbătoarea poartă numele de Stretenie sau Ziua Ursului, iar oamenii credeau că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, iar schimbarea vremii era asemănată cu cea a ursului numit Martin. Astfel, pentru a-i câştiga bunăvoinţa, aceştia puneau prin locurile unde ştiau că va trece acesta diferite bucăţi de carne sau vase pline cu miere de albine.

Acea sărbătoarea spunea că puterea ursului se putea transfera asupra oamenilor, copiii fiind unşi, pe 2 februarie, cu grăsime de urs. Dacă erau persoane care sufereau de „sperietoare“, erau trataţi prin „afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs“, dar în satele din Bucovina pe unde treceau ţiganii ursari, bărbaţii care sufereau de această „speritoare“ erau călcaţi de către urşii dresaţi pentru a se vindeca.

Se crede că dacă în această zi este cald şi soare, iar ursul iese din bârlog şi se sperie de umbra sa, astfel că se retrage, iarna se va mai prelungi cu şase săptămâni. Dacă e înnourat şi ursul nu îşi vede umbra, primăvara va veni mai repede.

Comentarii