(EXCLUSIV) Şocant: Şoferiţa care a ucis patru oameni avea 148 km/h la intrarea în curbă! (VIDEO)

marți, 12 iulie 2022, 01:50
3 MIN
 (EXCLUSIV) Şocant: Şoferiţa care a ucis patru oameni avea 148 km/h la intrarea în curbă! (VIDEO)

Viteza cu care şoferiţa băută a omorât cei patru muncitori de la Citadin, în curba de la AMRS era foarte mare. Experţii din dosarul tragediei care a avut loc în urmă cu o lună, au aproximat că viteza cu care Adina Iuliana Ghervase era prea mare pentru a intra în curbă. Curios, ieri, judecătorii au amânat pentru astăzi o decizie privind prelungirea arestului femeii.

UPDATE: Adina Ghervase va sta în spatele gratiilor și în următoarea lună. Judecătorii au decis astăzi. "În baza art. 236 alin. (1) C. proc. pen., admite propunerea procurorului de prelungire a arestării preventive. Dispune prelungirea arestării preventive pentru 30 de zile, începând cu 18.07.2022, până la 16.08.2022 inclusiv, a inculpatei GHERVASE ADINA IULIANA, față de care s-a dispus arestarea preventivă prin încheierea din data de 18.06.2022, pronunțată de Judecătoria Iași. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicarea minutei. Pronunțată la 12.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor", se arată în decizia magistraților.

TEXT INITIAL: Experţii au stabilit că Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, circula cu o viteză foarte mare în momentul în care a intrat în curba strânsă, mai sus de Petru Poni, către Fundaţie. Aceasta nu a dorit să precizeze anchetatorilor motivul grabei. Experţii au stabilit că femeia a călcat pedala de acceleraţie până la fund, iar în momentul în care a intrat în curbă avea viteza de 148 de km/h.

„Cu această viteză nici măcar şoferii de raliuri nu se încumetă să intre în curbe. Mai ales că maşina acestei şoferiţe nu era pregătită pentru concursuri”, ne-a spus un organziator de raliuri din Iaşi. De altfel, femeia a mers chiar şi cu 160 de km/h de la capăt Păcurari înspre Petru Poni, după cum s-a văzut pe camerele de luat vederi de pe stâlpii din muncipiu. După cum am mai relatat, Ghervase avea o alcoolemie în sânge de 0,95 mg/l la prima probă, şi 0,77 mg/l în ce-a de-a doua probă. Filmul tragediei în care au murit un inginer şi trei muncitori necalificaţi de la Citadin, începe în jurul orei 12, atunci când Ghervase este observată de către vecini că pleacă de acasă, din Valea Lupului, băută.

Ea s-a urcat în autoturismul ei, un Alfa Romeo. După ce a traversat jumătate de oraş ca o ghiulea, în curba de la AMRS, femeia s-a speriat de ceva deoarece a lăsat volanul din mâini, iar maşina a lovit bordura trotuarului, a urcat trotuarul, s-a lovit de colţul unei case, apoi a izbit grupul de muncitori care se aflau adunaţi în jurul unei guri de canal pătrat. Unii dintre ei aveau lopeţi, târnăcoape, mături, şi dădeau cu smoală porţiunea decupată din jurul capacului canalului, urmând să aplice bitum.

În apropiere de ei, se afla parcată o autoutilitară încărcată cu unelte şi scule. Autoturismul scăpat de sub control a pulverizat pur şi simplu grupul de şapte muncitori, dintre care nevătămat a scăpat doar şoferul autoutilitarei. Cei patru oameni omorâţi au fost inginerul Duca Nicolae Ciprian, de 48 de ani, muncitorii Ioan Cojocaru, 54 de ani, Bounegru Constantin de 45 de ani, şi Şutacu Gheorghe de 48 de ani. Victimele efectuau lucrări de reparaţii la carosabil, pe prima bandă. Programul de lucru pentru intervenţie începuse la ora 22.00. Culmea este că autoutilitara cu care lucrau muncitorii avea lumini galbene pe cupola, însă era staţionată la câţiva metri de muncitori.

Ba chiar unii martori au spus jurnaliştilor Ziarului de Iaşi că luminile galbene erau puse în funcţiune, însă nu puteau fi observate de un şofer care urcă spre AMRS dinspre Păcurari, deoarece curba este strânsă. Acest lucru nu o va absolvi de vină, pe şoferiţă. De altfel, Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani a fost arestată imedat după accident, fiind cercetată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. 

Comentarii