Fetiţa de 3 ani strangulată accidental cu cordonul halatului mamei şi-a revenit în simţiri. A fost transferată

marți, 18 octombrie 2022, 01:50
1 MIN
 Fetiţa de 3 ani strangulată accidental cu cordonul halatului mamei şi-a revenit în simţiri. A fost transferată

Fetiţa în vârstă de trei ani care a ajuns la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi după ce s-a strangulat din greşeală cu un cordon de la un halat de baie este într-o stare bună. 

Accidentul a avut loc săptămâna trecută, fetiţa fiind găsită în stare de inconştienţă de către părinţii săi care au sunat la 112. A fost transferată de la Botoşani la Iaşi într-o stare gravă, în comă, medicii spunând atunci că a suferit o encefalopatie hipoxică generată de strangulare. Iniţial a fost internată la Anestezie şi Terapie Intensivă, unde a beneficiat de o serie de investigaţii şi consulturi multidisciplinare, iar după câteva zile era deja conştientă şi stabilă respirator.

„Fetiţa este bine, a fost transferată din ATI pe Clinica de Neurologie”, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt de la Spitalul de Copii. Specialiştii spun că după perioada de spitalizare va trebui să revină la controale periodice în Clinica de Neurologie Pediatrică pentru a vedea cum evoluează starea sa. 

 

 

Comentarii