Ieşean strivit de instanţele din două ţări. Totul i se trage de la fiola Poliţiei Rutiere

marți, 15 mai 2018, 01:50
4 MIN
 Ieşean strivit de instanţele din două ţări. Totul i se trage de la fiola Poliţiei Rutiere

Un caz de pomină: Curtea de Apel Iaşi – România şi Curtea de Apel Brescia – Italia se luptă în sentinţe contrare pe acelaşi caz. S-a ajuns aici de la o faptă aparent banală petrecută la Iaşi acum 12 ani, dar nedescâlcită încă de legislaţia a două ţări membre UE. Un bărbat de 44 de ani cere acum să i se declare prescrisă o pedeapsă pentru care a fost dat în urmărire generală chiar dacă, în ultimii ani, el a fost citat de judecători, de mai multe ori, la adresa exactă la care locuieşte efectiv. Cazul ieşeanului arată şi cât de complicate pot fi, uneori, procedurile de extrădare, chiar şi cu ţări din Uniunea Europeană. Întreaga „aventură“ juridică ce implică acum două state a pornit de la un „NU“ pe care bărbatul l-a spus agenţilor de Poliţie, în 2006, atunci când aceştia i-au întins o fiolă ca să sufle în ea. Legea română şi cea italiană se bat cap în cap, peste creştetul ieşeanului care de ani de zile nu se poate întoarce acasă.

Un bărbat de 44 de ani, din Paşcani, stabilit de mai mulţi ani în Italia, cere instanţelor ieşene să constate prescrierea unei pedepse pentru care a fost dat în urmărire generală de autorităţile din România.

Cererea sa vine după ce, în ultimii trei ani, Iosif Grecu-Carp (foto), care figurează pe lista „most wanted“ a Poliţiei, a fost citat de instanţă la adresa exactă la care locuieşte în Italia, pe Via Bianzana, în Bergamo. Citaţiile au fost trimise în timpul unor proceduri juridice prin care Carp încerca să scape de pedeapsă, bărbatul primind documentele inclusiv prin e-mail. A refuzat, de fiecare dată, să vină în ţară, pentru a evita încarcerarea.

Legea din România,diferită faţă de cea din Italia

Iosif Grecu-Carp figurează pe lista persoanelor date în urmărire generală pentru o pedeapsă de un an de închisoare pe care a primit-o pentru infracţiuni rutiere. Istoricul său judiciar a început în 2006, când Carp a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, de Judecătoria Paşcani, după ce s-a sustras prelevării probelor biologice după ce a fost oprit în trafic. În 2008, păşcăneanul comite o infracţiune similară şi primeşte o nouă pedeapsă, de un an de închisoare, care rămâne definitivă în 2011.

După contopire, s-a revocat suspendarea condiţionată a primei condamnări, bărbatul având de executat o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare. În iulie 2011, Judecătoria Iaşi emite un mandat european de arestare pe numele bărbatului, care a refuzat să se predea şi nici nu a fost găsit la domiciliul său din Paşcani pentru a fi încarcerat.

Între timp, oamenii legii încearcă să îl găsească pe Carp, acesta fiind identificat, în 2014, în zona oraşului italian Brescia. Autorităţile judiciare au deschis o procedură de extrădare pe numele lui Carp, acesta fiind reţinut în perioada 10 ianuarie – 11 octombrie 2014. La final, Curtea de Apel Brescia refuză să îl predea pe român, invocând că fapta din 28 martie 2008, la acel moment, nu era prevăzută ca infracţiune în legea penală italiană. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Iosif Grecu-Carp îndeplinea condiţiile pentru a fi considerat rezident în statul italian. Curtea de Apel Brescia recunoştea totuşi fapta penală din 2006 a românului, însă o „prelua“ la acel moment şi o modifica: de la un an a fost transformată în o lună de închisoare şi 1.032 de euro amendă, maximum prevăzut de legea penală italiană. Pedeapsa a fost însă declarată graţiată, luându-se în calcul perioada în care românul fusese reţinut.

În România, continuă circul

Între timp, în România, Carp avea în continuare un mandat de arestare de doi ani de închisoare cu executare. În baza deciziei Curţii de Apel Brescia, prin intermediul tatălui, păşcăneanul a cerut judcătorilor în mai multe rânduri să îi anuleze mandatul, în caz afirmativ putând să se întoarcă în ţară. În februarie 2016, însă, Curtea de Apel Iaşi a respins definitiv contestaţia la executare depusă de Carp. Judecătorii au modificat totuşi mandatul de executare, în baza deciziei judecătorilor din Brescia, şi i-au scăzut pedeapsa finală cu un an, echivalentul – strict din punct de vedere juridic, pedepsei considerată de italieni ca fiind executată. De menţionat că, în timpul procedurii, Carp a fost citat de mai multe ori, ba chiar a invocat, în timpul procedurii de apel, că decizia primei instanţe a ajuns cu întârziere la adresa la care locuia în Italia.

Epopea juridică a ieşeanului nu s-a încheiat. Acesta a depus, luna trecută, o cerere prin care a cerut Tribunalul Iaşi să constate că pedeapsa de un an de închisoare pe care o mai are de executat în România s-a prescris. Potrivit legii, prescrierea executării unei pedepse se face după un termen de 5 ani, la care se adaugă pedeapsa efectivă efectivă. În cazul lui Carp, 6 ani, termen care s-a scurs anul trecut. Abia după ce i se va revoca mandatul de executare, păşcăneanul se va putea întoarce în România. Pe 7 mai, Tribunalul a stabilit că nu e competent pentru a soluţiona cererea de constatare a prescripţiei, declinând dosarul la Judecătorie. 

Comentarii