VIDEO/FOTO Și-au înfipt BMW-ul cu viteză într-un cap de pod. Patru răniți, dintre care doi în stare gravă
UPDATE 1.Tânarul în vârsta de 33 de ani a fost intubat, fiind inconstient a fos (...)
citeste totvineri, 19.08.2022
Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor a lansat licitaţia pentru prestarea serviciilor privind înregistrarea circulaţiei rutiere din anul 2022, pe întreaga reţea de drumuri judeţene. S-au stabilit 64 posturi de recenzare, precizează anunţul de licitaţie – în staţiile curselor de transport public, în magazine sau în sediile unor primării.
Evaluarea ofertelor se va face după criteriul preţului cel mai scăzut, pornind de la valoarea estimată de 311 mii de lei (fără TVA). De altfel, în ultima şedinţă, Consiliul Judeţean Iaşi a alocat suma de 370 de mii lei către DJADP pentru această activitate.
Termenul de înscriere la licitaţie expiră pe 22 martie, iar numele câştigătorului urmează să fie anunţat în termen de două luni. Durata contractului este de opt luni.
Înregistrarea circulaţiei rutiere se efectuează periodic, o dată la 5 ani, şi are ca scop aflarea în timp cât din traficul pe drumurile judeţene este reprezentat de vehicule de marfă şi cât este reprezentat de persoane. Va fi înregistrat numărul tuturor vehiculelor, de la biciclete simple şi căruţe până la autoremochere şi automacarale cu mai mult de 4 axe. Pe baza rezultatelor obţinute se vor fundamenta şi proiecta investiţiile rutiere şi lucrările de întreţinere şi reparare a drumurilor.
Cuvinte cheie: + recensământ, circulaţie, drumurile din judeţ
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Presa internațională: Cristiano Ronaldo ar putea juca la Borussia Dormund
VIDEO A apărut un nou Stonehenge în lume. A ieșit la iveală după ce a secat un râu în Spania
A fost prins bărbatul pe trotinetă care a atacat două tinere pe stradă, în centrul Capitalei
Un ieșean a verificat scurgerile de gaz cu bricheta şi a aruncat in aer gospodăria
O femeie i-a tăiat organele genitale iubitului ei, după ce acesta a încercat să-i violeze fiica
VIDEO Un tren se târăște prin fața șoferilor opriți la barieră. ”Zici că mecanicii trag trenul”
VIDEO Inconștiență pură. Trambulină pentru copii montată pe acoperișul unui bloc
Cât va primi David Popovici pentru uluitoarele sale performanțe de la Europenele de natație
Româncele se bat între ele pentru aur la Europeanul de tenis de masă
Unde vor fi 40 de grade în România, în următoarele 4 zile. Cât de cald va fi în Iași
FOTO Cum s-a desfășurat simularea de dezastru nuclear la CET Holboca
VIDEO Copac scăpat de un ”Dorel” de la ISU Pitești peste un BMW de 120.000 de euro
Margherita de la Clejani și o tânără de 17 ani, înjunghiate pe stradă de un bărbat pe trotinetă
OMS recomandă vigilenţă după contaminarea unui câine cu variola maimuţei
„Dansuri simfonice”, un concert al Filarmonicii în Amfiteatrul Palas
„Cel mai cool premier” - Sanna Marin. Ucrainenii o apără, moraliştii Kremlinului o fac „drogată”
Incendiul din parcul Serra da Estrela (Portugalia) a mistuit deja aproximativ 25.000 de hectare
Fraudă fiscală de miliarde de euro în Germania. Cancelarul Scholz, nevoit să ofere explicaţii
Rusia anticipează o creştere de 38% a veniturilor din exporturile de energie în acest an
Primăria Iaşi întrerupe vineri de ora 14,30 programul cu persoanele fizice şi cele juridice
Serviciile de productie video – cost neglijabil, ROI urias! Iata de ce sunt atat de eficiente! (P)
România a donat echipamente militare Ucrainei din a patra zi de război
INTERVIU Majoritatea părinţilor nu au avut parte de educaţie sexuală corectă
Profesorii debutanţi, 100 lei în plus la salariu. Este de ajuns?
Poli ar putea juca în afara Iaşului. Iată variantele luate în calcul! Concert pe stadion
HBO Max va elimina de pe platformă 36 de titluri, inclusiv 20 originale
Bărbat condamnat la închisoare pentru ultraj judiciar, prins în Italia
România, printre ţările UE cu o rată anuală a inflaţiei ridicată în luna iulie
Nicolae Ciucă: Rectificarea bugetară este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a PIB
Cătălin Chirilă, calificat direct în finală la canoe 1000 metri, la CE de kaiac-canoe de la Munchen
Indicele ROBOR la trei luni a coborât uşor joi, la 7,97% pe an
A murit Hanae Mori. Celebrul designer japonez a realizat rochia de mireasă a împărătesei Japoniei
Poliţia federală din Brazilia îl acuză pe preşedintele Bolsonaro de alarmism legat de COVID
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine, la CE de Nataţie
Ioan Alexandru TOFANAdmitere nouă, obiceiuri vechi |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Bogdan ILIESCUPerpetuum praedictionem |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.