Inspectorii Primăriei au luptat din greu cu videochat-istele și au pierdut. DNA îi ia la rost acum

luni, 27 iunie 2022, 01:50
2 MIN
 Inspectorii Primăriei au luptat din greu cu videochat-istele și au pierdut. DNA îi ia la rost acum

Unul dintre procesele formale deschise de municipalitate împotriva imobiliarilor s-a încheiat în primă instanţă cu un rezultat previzibil. Acţiunea municipalităţii, prin care solicita anularea unui act emis de ea însăşi, a fost respinsă de magistraţii Tribunalului ca tardiv formulată. Practic, Primăria s-a prins, la spartul târgului, că emisese un act ilegal. Există încă posibilitatea recursului, dar este puţin probabil ca judecătorii Curţii de Apel să constate că de fapt acţiunea Primăriei a fost întocmită şi promovată la timp. Deşi certificatul de atestare emis de municipalitate consemnează cu totul altceva decât cerea autorizaţia de construire, el va rămâne astfel valabil.

În 2015, Primăria a autorizat împrejmuirea unui teren din Moara de Vânt şi construirea pe acesta a două locuinţe individuale de către SC Vixen SRL, o firmă ce are printre obiectele de activitate şi videochat-ul. După patru ani, în preajma Crăciunului, reprezentanţii municipalităţii, aflaţi la faţa locului, au propus admiterea recepţiei. În februarie 2020, a fost emis şi certificatul de atestare a edificării construcţiei, constatându-se că ea a fost realizată conform autorizaţiei. Aceasta, deşi în locul celor două case se ridicase un bloc cu 18 apartamente. Inspectorii municipalităţii văzuseră ce voia constructorul să vadă.

La mijlocul lunii martie a acestui an, după ce procurorii DIICOT şi DNA au început să facă cărare bătută spre birourile de urbanism ale municipalităţii, Primăria a solicitat Tribunalului constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare. La mai bine de doi ani de când consemnaseră că noua construcţie respecta întru totul autorizaţia, reprezentanţii municipalităţii observaseră că blocul cu 18 apartamente nu seamănă a două case individuale. Între timp, Vixen ceruse municipalităţii aprobarea modernizării podului construcţiei, probabil pentru amenajarea de noi apartamente.

„Destinaţia urbanistică a construcţiei şi funcţionalul acesteia nu corespund construcţiei autorizate. Astfel, în mod eronat a fost emis certificatul de atestare a edificării prin care se certifică lucrările ca fiind conforme cu autorizaţia de construire, în condiţiile în care nu există o corespondenţă a destinaţiei şi funcţionalului”, au consemnat juriştii Primăriei în acţiunea depusă la Tribunal. Procesul nu a avut practic istoric. Dosarul a fost deschis de judecători pe 8 iunie, tot atunci anunţându-se că la următorul termen se va da soluţia. Aceasta a venit miercurea trecută, când acţiunea Primăriei a fost respinsă. 

Comentarii