Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mulţi pacienţi care vin cu Salvarea la spital cer maşină şi la externare

GALERIE
ambulanta
  • ambulanta
- +

Principiul lor ar fi: „am venit cu ambulanţa la spital, tot cu ambulanţa plecăm“.

Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ atrage ca un magnet pacienţi care au pretenţia să fie transportaţi acasă cu ambulanţa. În garda trecută, nu mai puţin de 8 bolnavi, bărbaţi şi femei cu vârste peste 40 de ani, s-au „târguit“ cu medicii să obţină o autosanitară care să-i ducă acasă. Doi dintre aşa-zişii bolnavi care solicitau transport de la spital sufereau de o problemă majoră: etilismul acut. „Am­bulanţa nu este taxi. Problema aceasta devine tot mai pregnantă, tot mai mulţi pacienţi ne cer - după ce primesc îngrijiri de specialitate şi sunt îndrumaţi către domiciului - să le punem la dispoziţie ambu­lanţe. Aşa ceva nu este posibil, noi sunăm la poliţia şi primăria din comună aferentă pentru că, de obicei, rudele se responsabilizează altfel când le bate la poartă agentul“, a explicat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Potrivit medicilor, unul dintre bărbaţii care ieri a cerut o ambulanţă să ajungă acasă avea 45 de ani, era din Răducăneni şi li s-a plâns că nu poate ajunge prin mijloace proprii pentru că, până acasă, „avea de urcat un deal şi de coborât o vale“. Alţi pacienţi au cerut ambulanţă argu­mentând că aşa se cuvine, în condiţiile în care au ajuns la spital transportaţi de echipajele de intervenţie medicală. „Argumentul cel mai folosit este acesta:, vreau şi trebuie să fiu transportat acasă tot cu ambulanţa. Este foarte eronat pentru că ambulanţa asigură transport la domiciliu doar pentru pacienţii cu situaţii severe, cum ar fi pacienţii imobilizaţi care nu au aparţinători care să îi transporte“, a mai precizat medicul. Şefa UPU-SMURD a subliniat în egală măsură şi solicitările inadecvate la 112 prin care se cere ajutor pentru tot felul de accidente care nu pun viaţa victimei în pericol.

Ieri, de exemplu, pentru un accident petrecut în cabinetul unui medic stomatolog, specialistul a sunat la 112 pentru transportul pacientei, deşi aceasta putea veni în UPU cu mijloace proprii. „Pacienta de 25 de ani a înghiţit un ac special care se introduce pe canal. Medicul a solicitat o ambulanţă şi pacienta a fost transportată astfel în UPU. Tinerei nu i-a fost pusă viaţa în pericol, a fost văzută de medicul specialist şi îndrumată către domiciliu, cu recomandarea să revină dacă apar alte simptome. Pentru astfel de intervenţii ale echipajelor speciale, au de suferit pacienţi din accidente rutiere, cu infarct sau alte urgenţe pentru că resursele sunt limitate“, a conchis şefa UPU-SMURD. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri