anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

O insolvență pune în pericol unul din cele mai mari proiecte de infrastructură din nordul țării

GALERIE
AxaIS-SV_drum-judetean281C
  • AxaIS-SV_drum-judetean281C
- +

Lucrările pe cele două loturi atribuite deja, din cele trei ale Axei rutiere Iași-Suceava s-au reluat, după ce condițiile meteo s-au îmbunătățit. Amintim că termenul de finalizare a șantierelor a fost prelungit până la începutul verii. 

 

A apărut însă o problemă: cea mai mare firmă prinsă în proiect, Alpenside, a intrat în insolvență. Asfaltul care a înlocuit carosabilul cu gropi și piatră pe mai bine de jumătate din Axă e pe placul localnicilor și al transportatorilor. Numai că, în vreme ce se bate pentru obținerea Lotului 3 din axă, firma care a lucrat de la Iași până la Belcești a intrat în insolvență. 

Mii de ieșeni care s-au săturat de drumul prăfuit ar putea suporta în continuare această poluare, pe o bună porțiune, încă multe luni de aici înainte. Axa Iași-Suceava, unul din cele mai mari proiecte europene din nordul Moldovei și al României, se dorește o alternativă pe drumuri județene a aglomeratei de pe drumul național dintre cele două orașe. Una care, din fericire, ar fi și mai scurtă. 

Va mai dura însă până se va putea circula de la Iași la Suceava în totalitate și pe aici. Axele similare, Iași-Vaslui și Iași-Botoșani, demarate simultan, sunt de ani buni funcționale.

„Aici era un calvar”

„E excelent”, ne-a descris scurt primarul Ciprian Grosu cum arată acum carosabilul în Breazu din județul Iași. Edilul comunei Rediu, de care aparține Breazu, prima localitate de pe traseul Axei înspre Suceava, a adăugat că se circulă cu viteză acum, spre deosebire de vremea când conducătorii auto făceau slalom printre gropi. 

Mai sunt de amplasat indicatoare rutiere și de făcut marcajele, dar „e extraordinar”, a susținut primarul. 

De reținut că Axa Iași – Suceava, pentru ca lucrările să se desfășoare mai repede, a fost împărțită în trei loturi. Nici așa nu pare să fi avut parte de succes: unul din loturi este cu mari probleme, ceea ce face traseul nefuncțional în integralitatea lui, și mai ales pentru ieșenii ce vor să ajungă la Suceava, sau sucevenii ce vor să vină la Iași, care se văd astfel nevoiți să folosească în continuare traseul de drumuri naționale și europene, foarte aglomerat. 

Dintre cele trei Axe ce pleacă de la Iași – spre Vaslui, spre Botoșani, spre Suceava -, fiecare finanțate pe proiecte europene POR separate, această axă este cea mai întârziată, celelalte două fiind funcționale de ani buni.

Mai departe, de la Breazu la Movileni, drumul (DJ 282) asfaltat și înainte de acest proiect, dar într-o stare deplorabilă, își amintește primarul de aici, Dan Constantin Hodoroabă. 

„Erau porțiuni unde mergeai cu mai puțin de 30 la oră. Cu un an, doi, înainte de reabilitare era un calvar să circuli pe aici spre oraș și invers”, ne-a povestit el. 

Mașinile de intervenție ajungeau cu greutate din același motiv, pentru că „drumul era jalnic”. 

Primarul a adăugat că și lucrările au adus disconfort locuitorilor, care însă au înțeles că trebuie să accepte situația până când șantierul va fi terminat. Praful ridicat în aer a pus la încercare răbdarea celor din zonă, dar lucrările sunt finalizate în proporție de 70-80 la sută, a apreciat edilul comunei Movileni. 

Practic, mai trebuie așternut stratul de uzură, a explicat primarul, care s-a declarat mulțumit de cum au decurs lucrările până acum. 

La capătul Lotului 1 al Axei, care începe la ieșirea din Iași, este localitatea Gropnița. „Era o mare problemă, din toate punctele de vedere”, rememorează primarul Ionel Oneaga starea drumului înainte ca lucrările să demareze la începutul anului trecut. „Timp de 40 de ani am mers numai prin praf, prin gropi și prin noroaie”, spune primarul comunei Gropnița. El a adăugat că a mai rămas de turnat asfalt pe o bandă de circulație.

Greu să le faci, greu să le întreții

„Infrastructura aduce beneficii”, ne-a declarat Mircea Manolache, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România. Dar, atrage acesta atenția, odată drumurile modernizate, trebuie întreținute. 

„Dacă se circulă peste tonajul stabilit de legiuitor, avem o problemă”, a explicat Manolache. Acesta a dat exemplul DN 1B Ploiești-Buzău. 

Cât privește modernizarea drumurilor județene de pe Axa Iași-Suceava, avantajul e că „nu ne vom mai strica mașinile, vom ajunge la timp, pentru că avem un program, o diagramă care trebuie respectată. Ca transportator, câștig șoferi care nu mai sunt obosiți, nu-mi mai stric mașinile și ajung la timp – deci îmi mulțumesc clienții”, a explicat Mircea Manolache.

Firma care a câștigat două loturi și îl vrea și pe al treilea este în insolvență

Execuția pe cei 29,6 km, câți măsoară Lotul 1 pe DJ 282 al Axei, ar trebui să se încheie până pe 2 iunie, dată până la care a fost prelungit termenul la cererea constructorului.

Asocierea condusă de Alpenside SRL a câștigat pachetul de lucrări în 2019, după ce a ofertat un preț de 60,3 milioane de lei. Lotul 2 al Axei Iași-Suceava, în lungime de 22 km, între Gropnița și Belcești prin Focuri și Coarnele Caprei, a fost adjudecat tot de Alpenside, contra 43,8 milioane de lei. Și aici a fost prelungită durata contractului, până la sfârșitul lunii mai.

Al treilea lot este încă subiect de dispută între câțiva dintre cei nouă ofertanți care s-au înscris la a doua rundă de licitație. Prima procedură a fost anulată în urma unei succesiuni de contestații. De fiecare dată, pe acest „front” al contestațiilor s-a aflat Alpenside, firma care conduce lucrările pe primele două loturi. 

Recent, compania a intrat în procedură de insolvență, în urma unei decizii a Tribunalului București. Acțiunea a fost deschisă de o bancă și de fostul administrator al companiei, Florin Cristian Mihai, în calitate de creditori. Decizia nu e definitivă, dar este executorie. Acest statut protejează temporar firma de creditori, dar nu o împiedică să-și vadă mai departe de afaceri și de contractele în derulare. 

În anul 2020, ultimul pentru care sunt disponibile date economice, Alpenside a înregistrat o cifră de afaceri cu 50 la sută mai mare decât în 2019, 266 de milioane de lei, un profit pe jumătate față de cel din anul anterior, 7,7 milioane, și și-a majorat datoriile cu 75 la sută, la 137 de milioane de lei.

Cu același procent au crescut și activele circulante, iar numărul angajaților s-a dublat, de la 228 în 2019, la 452 în 2020. Dincolo de aceste calcule financiare, locuitorii zonei, câteva zeci de mii de ieșeni, își văd îngrijorările din nou puse pe tapet: vor respira în continuare oare tot un aer plin de praf, și-și vor strica mașinile pe drumurile nefinalizate? Totul va depinde de cum va decurge insolvența Alpenside.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

G7 reîncărcat

Lucian DÎRDALA

G7 reîncărcat

În sine, ideea ca G7 să devină un centru de coordonare spune multe despre aşteptările liderilor occidentali în privinţa următorilor ani: competiţie strategică acerbă, punctată de riscuri militare. Ar fi un mediu în care această structură de cooperare între „Cei Şapte” şi-ar putea dovedi utilitate, după spulberarea optimismului legat de globalizare şi noua concordie între democraţii şi dictaturi.

opinii

„Războiul sfânt” al rasei

Florin CÎNTIC

„Războiul sfânt” al rasei

Astăzi, 29 iunie, la ora 14.30, la Ateneul Naţional din Tătăraşi, Marius Turda, istoric şi universitar de clasă internaţională, profesor la Universitatea Oxford Brooks, lansează ediţia românească a unei cărţi esenţiale pentru înţelegerea ideilor şi politicilor consacrate rasei şi eugenismului în Ungaria secolulului XX. Evenimentul cuprinde şi vernisajul unei expoziţii itinerante, care va rămâne o lună pe simezele Ateneului, şi care merită şi ea a fi urmărită.

The Show must go on!

Radu PĂRPĂUȚĂ

The Show must go on!

Fraţilor şi surorilor, merită să vorbim puţin despre pandemia consensuală şi dementocratică planetară. Ce-i drept, acum se stinge uşor, dar nimic nu ne face să credem că nu mai poate reapărea: din nou sau sub alte forme, mai atroce, iar „măsurili” tot mai erect comunistoide, de ar rânji cu gura până la urechi Ceaşcă de ar mai trăi: „V-am zis eu că măsurili trebui luate”.

Bill Evans - un romantic al avangardei

Alex VASILIU

Bill Evans - un romantic al avangardei

La sfârşitul lunii februarie 1957 era publicat în America de Nord albumul discografic New Jazz Conceptions - momentul impunerii lui Bill Evans printre cei mai inovatori, mai influenţi muzicieni din istoria acestui tip de artă. Raportul inovaţie - influenţă a fost rar stabilit în jazz-ul modern, însă Bill Evans poate fi considerat un caz fericit, mai ales că a rămas în istorie cu preafrumoasa, cuprinzătoarea formulă un romantic al avangardei.

pulspulspuls

Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?

Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?

Pentru că ieri am auzit că a ieşit oleacă de tevatură prin politichia de Bahlui legat de ceea ce remarcam noi într-un pulsuleţ, am zis că musai să venim cu oarece precizări suplimentare pe astăzi, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Ro-Alert te sperie de-acu și în străinătate

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.