O păţanie a părintelui Damaschin, care a ajutat o familie sărmană. S-a trezit cu apartamentul incendiat

vineri, 18 august 2023, 01:50
3 MIN
 O păţanie a părintelui Damaschin, care a ajutat o familie sărmană. S-a trezit cu apartamentul incendiat

Pentru un cunoscut preot ieșean, facerea de bine s-a transformat în blestem. A găzduit într-un apartament al fundației pe care o conduce o familie cu nouă copii. Mama acestora lucra în cadrul asociației, iar preotul îi cunoștea situația materială dificilă. Soțul femeii nu a putut însă să nu-și dea în petec, incendiind apartamentul prostește. Curtea de Apel urmează să-i stabilească pedeapsa definitivă, după ce Judecătoria l-a condamnat cu executare. Preotul va rămâne să mediteze la cuvintele evangheliei după Matei, care îndeamnă să nu se dea câinilor lucrurile sfinte și să nu se arunce mărgăritarele înaintea porcilor.

Nicolae și Lăcrămioara Ciuciuc trăiau împreună de 27 de ani și erau căsătoriți de trei ani. Aveau 9 copii, dintre care șase se mai aflau încă în îngrijirea părinților. În cursul anului 2019, Asociația „Glasul vieții”, condusă de preotul Dănuț Damaschin și în cadrul căreia era angajată femeia, a încredințat familiei un apartament. Pentru Lăcrămioara Ciuciuc, gestul a reprezentat o mână de ajutor de care avea nevoie și care îi permitea să-și crească copiii în condiții omenești. Nu însă și pentru soțul său, violent, consumator înrăit de alcool și jucător fervent de păcănele. În cele din urmă, în octombrie 2021, femeia s-a despărțit de el, cerând și emiterea unui ordin de protecție. Bărbatul a plecat, nu înainte de a sparge cu pietre două geamuri ale apartamentului.

După un an însă, Nicolae Ciuciuc s-a întors, iar femeia a făcut greșeala să-l primească. Pe 9 noiembrie anul trecut, femeia a plecat la muncă, iar cei șase copii, la școală, Nicolae Ciuciuc rămânând singur în apartament. A ieșit și el dimineață, pentru a-și cumpăra bere și lichior de la un magazin din apropierea blocului. În jurul orei 10.00, băuturile erau deja consumate. Fără vreun motiv aparent, bărbatul a dat foc hainelor aflate în dulapul dintr-unul dintre dormitoare, după care și-a sunat soția într-un apel video, pentru a-i arăta ce a făcut. După ce a închis telefonul, a dat foc și unui dulap din sufragerie, cu tot cu lucrurile dinăuntru. Odată „treaba” isprăvită, a ieșit în oraș, mergând din bar în bar.

Disperată, Lăcrămioara Ciuciuc și-a sunat sora, cerându-i să meargă de urgență la apartament. Femeia nu a putut însă intra, din cauza intensității incendiului, rămânând să aștepte intervenția pompierilor. Aceștia au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să cuprindă întreg apartamentul, dar fumul și funinginea au afectat grav lucrurile aflate în celelate camere. De asemenea, fumul a trecut prin aerisirea băii în apartamentul vecin, afectând grav baia acestuia.

În jurul orei 13.00, Nicolae Ciuciuc și-a sunat una dintre fiice, cerându-i să-i transmită mamei sale că mai are de dat foc la două locuințe, după care „îi va băga cuțitul în gât”. S-a întors acasă pe seară, pentru a vedea pagubele produse. La fața locului, s-a întâlnit cu fiul său mai mare, care i-a cerut să stea pe loc și să se predea poliției. Ancheta a stabilit că Ciuciuc acționase sub impulsul geloziei, el bănuindu-și soția că ar avea relații extraconjugale. Magistrații Judecătoriei l-au condamnat pe Ciuciuc la 2 ani, o lună și 10 zile de închisoare, cu executarea în regim de detenție. El a fost obligat și la plata a 29.000 euro ca daune materiale către Asociația „Glasul vieții” și a încă 1.000 euro, tot cu titlu de daune materiale, către soția sa. Sentința a fost contestată de Ciuciuc, dosarul fiind preluat de Curtea de Apel. Această instanță urmează să se pronunțe pe 15 septembrie. 

Comentarii