Prima sentinţă în dosarul cumplitului accident din faţa UMF. Starea în care se află mama victimei i-a cutremurat şi pe judecători
În urma sentintei, ramâne la fel de intensa durerea mamei care a trebuit sa-si îng (...)
citeste totsambata, 25.03.2023
Politehnica Iaşi continuă campania de întărire a lotului. Clubul ieşean l-a adus şi pe Alexandru Mogoş (foto - în tricoul Corvinului), care poate acoperi regula jucătorilor născuţi în 2002 pe care orice echipă de Liga a II-a trebuie să conteze pe parcursul unui meci oficial.
Mogoş (1,81 metri), care joacă extremă stângă, dar poate fi folosit şi mijlocaş stânga sau central, este născut la Drobeta Turnu Severin şi a evoluat la juniori la Virtus Entella, club care a activat în ultimii ani în liga a doua şi liga a treia din Italia.
În 2021, fotbalistul a revenit în România, la Corvinul Hunedoara (Liga a III-a), iar vara trecută a trecut la Ripensia Timişoara. La divizionara secundă din Banat, Alexandru Mogoş, care a fost selecţionat în naţionala tricoloră formată din jucători sub 20 de ani, a bifat, în sezonul de toamnă, 15 meciuri în campionat şi unul în Cupa României.
Gruparea ieşeană vrea să legitimeze în această iarnă şi alţi jucători tineri, care s-au antrenat sub comanda antrenorului Leo Grozavu luna trecută şi în această lună. Este vorba de aripa Bogdan Istrătie (19 ani, Jiul Petroşani) şi mijlocaşul central basarabean Alexandru Gău (19 ani, Viitorul Darabani), care evoluează şi fundaş stânga.
Reamintim, Politehnica a adus în această perioadă şi cinci fotbalişti cu pretenţii de titulari: aripa Alexandru Musi (19 ani, împrumutat până în vară de la FCSB), mijlocaşul ofensiv Robert Ion (23 ani, Farul Constanţa), stoperul croat Matija Katanec (33 ani, NK Varazdin, Croaţia I), mijlocaşul central Cătălin Itu (24 ani, împrumutat până în vară de la CFR Cluj) şi atacantul Jakob Vojtus (30 ani, Rapid Bucureşti).
Jucătorii amintiţi mai sus vor juca, alături de majoritatea fotbaliştilor rămaşi în Copou dintre cei care au început sezonul la Iaşi, în testele pe care Poli le va susţine vineri şi sâmbătă în Republica Moldova, cu echipe basarabene de primă ligă, CSF Bălţi şi Zimbru Chişinău.
Faţă de programul iniţial anunţat de Politehnica au apărut unele modificări. În primul rând, partidele vor avea loc la baza Zimbru din capitala Republicii Moldova şi nu pe terenul FC Sfântul Gheorghe Suruceni. Apoi, disputa de vineri contra formaţiei din Bălţi (locul V la finalul sezonului trecut, VI în sezonul în curs) nu va mai începe la ora 14:00, ci la ora 12:00. Verificarea de sâmbătă, cu Zimbru Chişinău, se va derula conform programării iniţiale, de la ora 11:00. Zimbru, fostă campioană, a evitat greu retrogradarea în vară, clasându-se pe locul VII între cele opt echipe basarabene din eşalonul de elită, iar acum este pe poziţia a III-a a clasamentului Diviziei Naţionale a Moldovei.
Politehnica a mai susţinut un test în acest an, săptămâna trecută, în Copou, 2-4 (1-3) cu Bucovina Rădăuţi (Liga a III-a).
Din delegaţia ieşeană care a trecut Prutul joi după amiază lipsesc Christ Kouadio, Denis Ciaun, Viorel Lică, Tudor Telcean, despre care s-a spus că au probleme de natură medicală, şi atacantul polonez Pawel Tomczyk. Lui Tomczyk i s-a pus în vedere să-şi caute echipă, în condiţiile în care, după sosirea lui Vojtus, nu mai intră în planurile lui Grozavu.
Astfel, în afară de cele cinci achiziţii ale iernii şi cei trei tineri amintiţi, Grozavu va mai avea la dispoziţie alţi 18 jucători: Risto Jankov, Ianoş Brînză; Mădălin Martac, Florin Plămadă, Răzvan Tincu, Enrichi Finica, Ştefan Ştefanovici, Gabriel Vaşvari, Julian Marchioni, Francisc Cristea, Alin Roman, Antonio Dumitru, Cătălin Hlistei, Shayon Harrison şi juniorii Călin Burcă, Alexandru Hrib, Diego Fărcaş şi Ionuţ Olăeru.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cât durează recuperarea banilor pentru polițele RCA de la Euroins
Ei sunt cei mai ”tari” polițiști din Iași. Sunt câștigătorii a patru categorii
FOTO Exact asta lipsea polițiștilor: un camion. Va merge prin țară precum caravana ”Din Dragoste”
FOTO Primarul din Bistrița și-a scos sutele de angajați la curățarea orașului de gunoaie
Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!
Amical de fotbal cu Botoşani şi un soi de antrenament oficial pentru handbaliste
Se caută un şef pentru Şcoala de Arte, faimoasă pentru concursurile trucate
Biciclist pus să plătească reparaţii de 11.657 de lei după un impact cu o maşină
Procese pentru poluare: ApaVital refuză să plătească 2 lei şi 13 bani către ABA Prut-Bârlad
Conferinţă pe teme de digitalizare organizată de Universitatea Tehnică
Podul peste Bahlui, dintre Leţcani şi Dumeşti, refăcut cu 4,5 milioane de lei
Accident cu victimă în capătul Iaşului. O maşină s-a răsturnat - FOTO/VIDEO
Un nou accident mortal la Iaşi: Impact violent între două maşini şi o căruţă
Donald Trump ameninţă cu “moarte şi distrugere” dacă este condamnat
Copil de 9 ani, atacat de câinele unei vecine pe o stradă din inima capitalei
Paul Rusesabagina, eroul filmului "Hotel Rwanda", va fi eliberat din închisoare
Şase persoane, arestate preventiv în cazul de trafic de droguri din Bacău
ONU acuză Ucraina şi Rusia că au ucis zeci de prizonieri de război
Japoneza Kaori Sakamoto a câştigat din nou titlul mondial la patinaj artistic
Cum poţi curăţa cana electrica? Ce trucuri folosesc gospodinele?
Starul Tom Brady a devenit acţionarul campioanei en-titre din WNBA
Euro se depreciază cu 1% faţă de dolar, pe o piaţă fragilizată de către bănci
Istoria și evoluția pokerului: Origini, impact cultural și momente notabile (P)
O femeie de 72 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc. Ea a murit la spital
E adevărat că e mai scump să publici advertoriale tip adult? (P)
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a face boli cardiovasculare
VIDEO Patinaj artistic: Moment în premieră în proba de perechi de la Campionatul Mondial
Nicolae GRECURevin tricolorii, oameni buni!Cei care cred că naţionala nu mai poate câştiga nici măcar în Andorra să nu citească acest text. |
Eugen MUNTEANUEufemismele (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUHitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială |
prof. dr. Gheorghe POPASă ne bucurăm! |
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.