O tânără din Iaşi a strâns în jurul ei un grup care îi ajută pe ucraineni să plece din Ucraina

Povestea Smarandei, curajoasa ieşeancă ce a scos 600 de oameni din Odesa

miercuri, 02 martie 2022, 02:50
7 MIN
 Povestea Smarandei, curajoasa ieşeancă ce a scos 600 de oameni din Odesa

O ieşeancă şi oamenii pe care a reuşit tânăra de 27 de ani să îi adune în jurul ei în doar câteva zile a salvat sute de ucraineni din inima Odesei, din calea bombardamentelor şi a tancurilor ruseşti. Deşi totul a plecat de la dorinţa de a ajuta o femeie însărcinată în luna a opta să părăsească oraşul şi să ajungă în România, sutele de oameni care au ajuns mai apoi să îi ceară ajutorul nu au lăsat-o să se oprească, nici pe ea şi nici pe cei din micuţa comunitate contruită ad-hoc pe reţelele sociale. 

Luni au fost scoase din Ucraina 200 de persoane, iar ieri mai ajunseseră încă 400. Acum au ajuns însă parcă la capătul puterilor, după nopţi nedormite, stres şi sute de telefoane de la oameni care le cer ajutorul. De aceea, mica comunitate le cere ajutorul celor dispuşi să se implice activ, cunoscători de engleză şi ucraineană care să găsească soluţii pentru cei care fug din calea războiului.

Smaranda (foto jos) are doar 27 de ani, iar aventura pe care a pornit-o la finalul săptămânii trecute pare desprinsă dintr-un film. A aflat de o ucraineacă însărcnată în luna a opta, căsătorită cu un canadian, de pe reţelele de socializare, iar mesajul acesteia a emoţionat-o atât de tare încât nu a renunţat până nu a găsit o soluţie pentru ea.

"Vineri după-amiază am citit pe Facebook un anunţ de la această femeie care suna cam aşa: «primeşti 2,5 persoane şi două pisici în maşina ta?». Iar de acolo am postat mesajul mai departe, iar în final am fost contactată de către Dragoş din Focşani care s-a oferit să meargă după ei."

Dragoş, eroul care a plecat în miez de noapte să salveze vieţi

Dragoş, bărbatul din Focşani care a fost de acord să plece cu un microbuz cu nouă locuri până în Odesa, a plecat la drum vineri seara la ora 20.00. Smaranda a stat cu el în telefon tot drumul, pentru a-l ţine la curent cu bombardamentele şi cu ştirile oficiale, aşa că nu au închis niciunul dintre ei nici măcar un ochi.

"Am fost contactată de către acest domn care are o firmă de transport şi cred că este cel mai curajos om pe care l-am cunoscut vreodată. Domnul acesta cred că este singurul român, din câte ştiu eu, care a plecat voluntar în Odesa ca să aducă oameni şi să-i salveze din calea războiului. Ai de toate în momentul în care ajungi în România, dar problema este cum ajung aceşti oameni aici", explică Smaranda. Dragoş, ajuns la destinaţie, a încărcat microbuzul cu nouă locuri, pentru că între timp au mai aflat şi alte persoane de transport, printre care şi o altă femeie însărcinată în luna a opta, iar apoi au pornit la lungul drum înapoi spre vama Isaccea şi la aşteptarea de zeci de ore în timp ce bombele cădeau la doar câţiva kilometri. Iar sunetele de explozie şi focul care se vedea în zare i-a făcut pe cei mai mulţi să părăsească maşinile şi să alerge spre vamă în seara de sâmbătă.

"A avut un curaj fantastic. Vineri seara când a plecat erau ştiri că urmează să fie bombardată Odesa. Dragoş are soţie şi copii acasă. Şi mi-a zis că şi-a luat trei energizante şi m-a rugat să stau cu el în telefon şi să îl anunţ despre ce se întâmplă", povesteşte Smaranda.

Tânăra pare să vrea să povestească despre tot şi toate dintr-o singură suflare, iar poveştile îi sunt întrerupte de telefoane şi de mesaje. Sunt căutaţi de zeci de persoane, fiecare cu probleme lor, de la oameni cu boli grave care încearcă să părăsească Odesa, la persoane cu handicap, persoane fără paşaport sau copiii care vor să fugă din calea războiului.

În timpul în care îmi înşira poveştile cu fete tinere care au sunat-o printre lacrimi fiind ascunse în baie, de femeile cu febră şi dureri înfiorătoare de rinichi sau de femei însărcinate sau cu copii care nu au nici bani şi nici mijloace de transport cu care să fugă din calea bombelor, Dragoş îi lasă un mesaj vocal pe whatsapp. La ora 18.00, când m-am întâlnit cu Smaranda, Dragoş se afla în drum spre Odesa pentru a mai lua un transport de persoane pe care să îi aducă în Republica Moldova, iar mai apoi, dacă doresc, alţi voluntari să îi aducă la noi în ţară. Iar drumul nu este unul fără risc.

Întâmpinaţi de tancuri la vamă

Curajul fantastic al lui Dragoş şi al celor care au ales să meargă în Odesa să aducă refugiaţi este aproape de nebunie. La primul drum, în timp ce aştepta la coada spre Vama Isaccea, la doar câţiva kilometri au căzut bombe, iar văzduhul s-a umplut de flăcări. La puţin timp au început să se vadă tancuri care înaintau spre convoiul de maşini, iar inima li s-a făcut tuturor câte un purice.

"Mi-a povestit Dragoş că cei mai mulţi au ieşit din maşini şi au fugit spre graniţă. Era cu mine în telefon şi îmi zicea: «Smaranda, văd că vin tancuri pe câmp. Oamenii îşi iau copiii în braţe şi dau drumul la bagaje şi fug. Vin tancuri». Dragoş a ales însă să rămână în maşină. Ceilalţi pasageri deja plecaseră spre vamă. A făcut bine că a rămas, pentru că în final s-a dovedit că erau tancuri ale armatei din Ucraina, care i-au direcţionat către altă vamă", povesteşte Smaranda. În final, Dragoş a ajuns acasă abia duminică la ora amiezii, după mai bine de două zile şi jumătate în care nu a dormit. Nu a renunţat însă în a salva vieţi, iar acum s-a întors la drum pentru a smulge şi alte persoane din calea războiului.

O mică armată construită în jurul ieşencei

Dacă iniţial ieşeanca discuta pe un grup de Facebook, iar mai apoi pe un grup de Whatsapp cu foarte multe persoane, acum au restrâns echipa la doar 20 sau 30 de persoane de încredere. Sâmbătă seară s-au speriat când mai mulţi oameni au intrat pe grup şi au lăsat tot felul de mesaje în mai multe limbi. Iar având în vedere că pe acel grup era precizat şi locul de unde urmează să fie ridicate persoanele din Odesa, s-au temut că ar putea fi vorba de persoane infiltrate şi care i-ar putea ataca pe şoferii care transportă refugiaţi, pentru că între timp s-a alăturat efortului şi o organizaţie religioasă din Republica Moldova, cu oameni care îşi asumă riscurile de a fi atacaţi, bombardaţi sau luaţi ostatici împreună cu Dragoş. Alte persoane din ţară, dar şi ucraineni plecaţi peste hotare sau români stabiliţi în alte ţări, coordonează şi îşi oferă sprijinul din faţa monitoarelor sau cu ajutorul telefonului mobil, caută donaţii în bani pentru a plăti combustibilul necesar. Smaranda îi numeşte pe toţi eroi, oameni care nu au dormit nopţi întregi chiar dacă a doua zi erau la serviciu şi care au făcut tot posibilul să îi ajute pe cei fugăriţi de război.

Cum pot fi ajutaţi

Mica comunitate construită ad-hoc mai are însă nevoie de voluntari care să sprijine activ acţiunile, dispuşi, aşa după cum spune Smaranda că fac toţi cei aproape 30 de oameni, să le amorţească mâna pe telefon.

Pentru a nu aglomera grupul de discuţie de pe Whatsapp, cei care doresc să îşi ofere sprijinul pot trimite un e-mail cu informaţii despre ce anume sunt dispuşi să facă sau ce aptitudini şi cunoştinţe au (cunoştinţe de limba engleză şi ucraineană sau rusă) la adresa: romaniahelpodessa@gmail.com. În prezent, cei din Odesa care le cer ajutorul se înscriu pe un document google drive, cu numele complet, date de contact şi seria paşaportului. Apoi, fiecare este contactat pentru a li se da punctul de întâlnire care se schimbă în permanenţă de frica atacurilor. 

Lista cu o parte dintre eroii care au salvat vieţi din calea războiului:

  • Paval Dragos Florin “Bus Dragos Trans”, Focşani
  • Smaranda Hristodorescu
  • Razvan Radu, mamaia.ro a gestionat bazele de date
  • Anca Busuianu, Iaşi
  • Lungu Angel Gabriel, Adjud
  • Daniela Bîriiac Dorobanţu, Spania
  • Verejan Victor, Căuşeni
  • Ion Dorogoi, Chişinău, translator
  • Zinaida Bogus, Iaşi, unul dintre translator
  • Mîrzac Nadejda, Târgovişte, translator
  • Oksana Serdiuchenko, Timişoara, translator
  • Asavinei Aurora, Oradea
  • Camelia Ardealean, Republica Moldova
  • Iana Guzdenco, Republica Moldova
  • Mari Vermesan
  • Doina Ciobanu, Chişinău
  • Chiriac Hemmerth Catrinel – Richis

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii