Se împart iar universităţile în categorii, dar la bani nu mai vrea nimeni să umble

Metodologia aflată în discuţie ridică şi o serie de întrebări la nivelul centrului academic ieşean: de ce nu este prevăzută şi o ierarhizare în această clasificare care să diferenţieze universităţile performante pe diferitele domenii propuse de actuala metodologie şi care să implice automat şi o finanţare diferenţiată? Mai mult, odată cu înlăturarea fostului ministru al Educaţiei, Liviu Pop, din Guvern, va mai fi susţinută clasificarea universităţilor pe baza aceloraşi indicatori?

Trei niveluri, şase dimensiuni şi 34 de indicatori

Metodologia propune o clasificare de tip fagure de miere, care să conţină o diferenţiere a tipului de universităţi şi apoi o serie de criterii care vizează activitatea acestora, totul fiind construit pe trei niveluri. Primul nivel presupune această diferenţiere a universităţilor după „orientarea predominantă“, un criteriu care implică determinarea numărului de studenţi înscrişi după programul de studii. De aici vor reieşi, anticipează reprezentanţii ministerului, nouă categorii de universităţi, care au fost convenite şi în prima parte a anului 2017 la o întâlnire de la Constanţa a Consiliului Naţional al Rectorilor, şi anume universităţi humboldtiene, de arte şi vocaţionale, complexe, politehnice, de medicină şi farmacie, de agronomie şi medicină veterinară, militare, de economie şi administraţie şi de teologie. Al doilea nivel presupune determinarea unor clase de universităţi, aşa cum prevede şi Legea Educaţiei 1/2011, pe baza concentrării activităţii lor pe educaţie cercetare şi/sau creaţie artistică. Ultimul nivel este şi cel mai complex şi vizează şase dimensiuni – educaţie, cercetare, internaţionalizare, implicare regională şi socială, transfer de cunoştinţe şi profilul studenţilor. Pe lângă acestea, metodologia mai propune 34 de indicatori pentru cele şase dimensiuni şi şase indicatori care să acopere descrierea de bază a universităţilor. Aceşti indicatori sunt grupaţi în jurul a trei aspecte – producţia, resursele şi comunicarea şi digitalizarea, care se aplică la nivelul fiecărei dimensiuni. Deşi este aparent supra-complicată, o astfel de clasificare ar putea să arate concret care este situaţia în România fie la nivel macro, pe tipuri de universităţi, de medicină, politehnici etc., dar şi la nivel micro – care dintre universităţile de medicină care desfăşoară activităţi de educaţie au cele mai mari venituri din educaţie ca procent din totalul veniturilor universităţii, ca să oferim doar un exemplu.

Clasificare fără ierarhizare

„Ziarul de Iaşi“ a ridicat problema clasificării la nivelul tuturor universităţilor din Iaşi şi, dincolo de o serie de declaraţii generale, care afirmau necesitatea unei clasificări, au fost ridicate şi o serie de probleme care au rămas însă neasumate, în urma faptului că, momentan, guvernul care a propus schimbarea nu mai este la putere, şi nu se ştie dacă ele vor rămâne în aceeaşi formă. „O dezbatere pe clasificare e imposibilă acum, cel puţin pe această metodologie, fiindcă cei care au propus-o s-ar putea să nu mai fie la guvernare. Mai mult, deşi e complexă şi ar putea avea succes, o astfel de clasificare presupune o muncă enormă din partea structurii administrative a universităţilor. La ultima clasificare pentru care s-au strâns date în 2011, au lucrat cu lunile secretarele şi corpul didactic, cot la cot, să strângă toate documentele necesare pentru auto-raportare. Şi atunci vorbeam de o clasificare cu mult mai puţini indicatori decât acum. Acum va dura, cât? Trei luni?“, a precizat un cercetător de la Facultatea de Fizică a Universităţii „Cuza“, membru în Senatul UAIC în 2011 când s-a discutat despre aplicarea ultimei metodologii.

O a doua mare problemă e legată de lipsa unor efecte ale clasificării. În metodologie se specifică faptul că aceasta „nu urmăreşte să le ierarhizeze (n.r. – universităţile) într-o ordine verticală, ca în ordinea ierarhiilor, ci să le diferenţieze pe orizontală în funcţie de caracteristicile cheie şi comunităţile demografice“. Astfel, fără a se face o ierarhizare, nu se va putea face nicio finanţare diferenţiată pe baza indicatorilor pentru universităţile mai performante. „Şi dacă nu facem o ierarhizare, la ce mai muncim să clasificăm universităţile? Pentru rapoartele noastre interne? Multe astfel de date le are deja Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior în baza de date, de ce să le raportăm din nou? Iarăşi vor primi universităţile de prestigiu aceeaşi bani precum cele nou înfiinţate şi cu  5.000 de studenţi?“, a precizat sursa citată. Dacă proiectul rămâne în vigoare, prima rundă de consultări publice  pe această metodologie se încheie pe 3 februarie.