Şmecheria penală a unui primar ieşean. Şi-a plătit avocatul din banii alegătorilor

miercuri, 29 mai 2019, 01:50
3 MIN
 Şmecheria penală a unui primar ieşean. Şi-a plătit avocatul din banii alegătorilor

Dosar cu acuzaţii inedite, la Curtea de Apel Iaşi. Fostul primar al comunei Balş, Constantin Apostol, este acuzat că şi-a plătit avocatul din fonduri publice în diverse dosare în care a fost cercetat sau judecat. Fostul edil a mai fost condamnat, în trecut, la trei ani de închisoare cu suspendare. Dacă va fi găsit vinovat, ar putea avea interdicţia de a mai candida pentru 10 ani.

Fostul primar Constantin Apostol (PDL) a fost judecat în ultimele luni de Judecătoria Paşcani, după ce a fost trimis în judecată pentru delapidare. Paradoxul e că plângerea împotriva sa a fost făcută, în 2013, de cel care l-a succedat la Primărie, Constantin Cibotaru (PSD), condamnat şi el definitiv, în 2016, pentru luare de mită, într-un alt dosar. Trei ani de închisoare cu suspendare a primit Apostol din partea Judecătoriei Paşcani, care a mai stabilit şi ca acesta, ajuns acum la 65 de ani, să nu mai poată ocupa funcţia de primar timp de 10 ani. Apostol nu recunoaşte însă faptele, şi a formulat apel, procesul său urmând a se relua în luna iunie, la Curtea de Apel Iaşi.

12.000 de lei pentru avocat, din bani publici

Apostol a fost primar în Balş între 2004 – 2012, perioadă în care împo­triva sa au fost formulate mai multe plângeri penale. „Din cercetările efectuate a rezultat că, ,în perioada anilor 2011 – 2012, inculpatul Apos­tol Constantin a încheiat mai multe contracte de asistenţă juridică şi re­prezentare cu avocatul A. Alexan­dru, din cadrul Baroului Iaşi, în ca­u­ze penale sau civile aflate pe rolu­rile instanţelor şi parchetelor de pe raza judeţului Iaşi, servicii juridice ce au fost plătite din bugetul comu­nei Balş“, au precizat judecătorii de la Paşcani, în motivare. Într-unul dintre procesele în care Constantin Apos­tol a fost apărat de un avocat plătit din fonduri publice, fostul primar a fost şi condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare. Condamnarea respectivă viza o serie de infracţiuni comise de fostul primar în perioada 2005-2006, când ar fi pre­luat abuziv o serie de terenuri şi ar fi refuzat să restituie altele unor cetăţeni care aveau acest drept. În privinţa documentelor de plată prin care avocatul şi-a primit banii din fonduri publice, poliţiştii au efectuat expertize grafoscopice, care au atestat că fuseseră semnate de Constantin Apostol.

Acesta nu recunoaşte însă faptele: „Inculpatul nu a recunoscut comi­terea faptelor, declarând că a emis trei ordine de plată către avocatul A. Alexandru, două pentru prestaţiile din cele două cauze civile şi unul pen­tru dosarul penal nr. 1262/P/2012 de pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, despre care a declarat că a emis ordinul de plată, întrucât cauza era în interesul Primăriei Balş“, se arată în motivarea instanţei. Judecătorii de la Paşcani au stabilit un termen de încercare de 8 ani şi susţin că au suspendat pedeapsă şi din cauza vârstei lui Apostol. În total, primarul a folosit 8.000 de lei din fonduri publice pentru a-şi plăti avocatul, sumă pe care acum trebuie să o restituie. El va trebui să mai plătească alţi 6.300 de lei, drept cheltuieli de judecată. 

 

 

Comentarii