Sute de persoane vaccinate fără programare la centrul drive-thru de la ERA

luni, 10 mai 2021, 01:55
3 MIN
 Sute de persoane vaccinate fără programare la centrul drive-thru de la ERA

Locaţia va fi deschisă şi în următoarele zile, între orele 8 şi 20 n tot ce vă trebuie este un act de identitate n

 

Începând de sâmbătă dimineaţa, ieşenii care vor să se vaccineze anti COVID-19 direct în maşinile lor pot să meargă la centrul de vaccinare drive-thru deschis în parcarea complexului ERA. Centrul este amenajat în partea de mijloc a parcării, înspre una dintre intrările principale, fiind asigurat un spaţiu mare în care ar încăpea mai mult de 100 de maşini concomitent. În zilele de weekend, după deschidere, fluxul de persoane care au vrut să se vaccineze a fost constant, începând de sâmbătă, de la ora 9, deşi anunţul cu privire la deschiderea centrului a venit abia vineri seara. Spre exemplu, doar în prima zi au fost vaccinate 300 de persoane la cele două fluxuri disponibile la centrul de vaccinare, iar ieri cifra de 300 era deja atinsă la ora 15. Durata de aşteptare nu a fost foarte mare, explică oamenii care au apucat să se vaccineze, dar au putut aştepta confortabil în propriile maşini, spre deosebire de cozile care erau formate în oraş la celelalte centre unde era disponibilă vaccinarea fără programare.

Conform protocolului naţional, fiecare persoană imunizată cu serul produs de companiile Pfizer / BioNTech a aşteptat încă 15 minute după momentul vaccinării pentru a vedea dacă întâmpină vreo formă de manifestare a efectelor adverse. În momentul în care reporterii „Ziarului de Iaşi” au fost la faţa locului în cele 12-15 maşini care aşteptau la cele două cozi formate erau măcar 2 persoane în fiecare, ce erau imunizate în acelaşi timp. Un voluntar al centrului mergea din timp pentru a-i ajuta pe toţi cei prezenţi să îşi completeze formularele dinaintea vaccinării, pentru a reduce şi mai mult timpii de aşteptare. Centrul va rămâne deschis şi în perioada următoare, funcţionând între orele 8.00 şi 20.00, rapelul putând fi făcut ulterior la orice alt centru de vaccinare. Cei care se prezintă au nevoie doar de un act de identitate, nefiind nevoie de programare.

Se caută cadre medicale pentru maratonul de vaccinare de la UMF

Iaşul se pregăteşte de cea mai amplă operaţiune de vaccinare din campania naţională de imunizare anti COVID-19, ce va avea loc non-stop de vineri, 14 mai, până luni, 17 mai, ora 8.00, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Deja rectorul UMF Iaşi, prof.dr. Viorel Scripcariu, a anunţat că vor fi peste 1.000 de angajaţi ai instituţiei de învăţământ superior implicaţi în vaccinarea non-stop a celor care se vor prezenta pe esplanada din faţa universităţii (vaccinarea urmând a avea loc în sediul central).

Acum, universitatea, DSP-ul şi toţi cei implicaţi caută şi mai mulţi voluntari – cadre medicale – pentru a asigura cât mai mult personal pentru cele 20 de fluxuri de vaccinare ce vor fi amenajate în timpul maratonului. „La acest moment este necesară conjugarea eforturilor tuturor cadrelor medicale pentru ca întreaga comunitate să beneficieze de vaccinare. Vaccinarea reprezintă o soluţie prioritară pentru revenirea la normalitate. Apelăm la efortul dumneavoastră pentru a duce la bun sfârşit o acţiune fără precedent şi care va fi în folosul întregii comunităţi. Vă mulţumim!”, au precizat reprezentanţii UMF Iaşi în anunţul de recrutare.

Începând de vineri, ora 16.00, orice persoană care a împlinit 16 ani poate veni la UMF doar cu buletinul, fără programare, şi va fi vaccinată cu prima doză de ser Pfizer. Rapelul se va asigura la 21 de zile de la prima doză, în weekendul 4-6 iunie. Pentru minorii peste 16 ani este necesar un acord scris al unui părinte sau tutore legal. Pe esplanada din faţa universităţii va fi instalat un Info Point, iar în clădirea universităţii vor fi amenajate cele 20 de fluxuri de vaccinare.

Comentarii