Ţaţa Mariţa a prins Unirea. O poveste de viaţă plină de învăţăminte!
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 26.01.2022

Maria Ilaş este cel mai în vârstă ieşean: are peste 103 ani, citeşte fără ochelari şi îşi poate întreţine singură gospodăria şi animăluţele

Ţaţa Mariţa a prins Unirea. O poveste de viaţă plină de învăţăminte!

GALERIE
UnireMaria Ilas Gura Bohotin (2)
  • Unire
  • Maria Ilas Gura Bohotin (2)
- +

Pe ieşenii care au prins Marea Unire de la 1918 îi poţi număra pe degetele de la o singură mână. Ca să-i „numeri“ însă pe cei care îţi mai pot spune o vorbă sau două din amintiri vagi, dar directe, despre marele eveniment sau despre Primul Război Mondial, pentru asta îţi ajunge un singur deget. „Ziarul de Iaşi“ vă prezintă astăzi, de Ziua Naţională a României, când aniversăm 99 de ani de la Marea Unire şi cînd debutează oficial manifestările legate de Centenarul de anul viitor, o poveste plină de învăţăminte, de suspans, dar şi una dătătoare de speranţă. Este povestea ţaţei Mariţa, cel mai vârstnic ieşean, care merge deja pe 104 ani de viaţă. Maria Ilaş avea 5 ani la Marea Unire, iar din timp Primului Război Mondial i se leagă ca prin ceaţă primele amintiri din lunga-i viaţă. O viaţă pe care, prin intermediul televizorului, încă o trăieşte din plin: am discutat cu ea despre recenta izbucnire a vulcanului din Indonezia, pe care îl visează încă noaptea, dar şi despre politica românească şi despre eliberarea puşcăriaşilor, care îi dă fiori. „Dacă aş fi mai aproape de Bucureşti, m-aş duce la Dragnea să-i bat obrazul“.

Tanti Mariţa avea patru ani când a avut loc Marea Unire, sărbătorită în zilele noastre pe 1 Decembrie. Pe 3 noiembrie a împlinit „trei ani“, după cum îi place ei să se alinte. Sau poate să ia în răspăr lunga-i şi încercata-i viaţă. „Merg pe 4 ani“, râde ea. Restul de 100, ne zice şoptit şi uşor complice, pe un ton şugubăţ, „rămân în lada de zestre“. Maria Ilaş, din satul Gura Bohotin, comuna Gorban, pe malul Prutului, sau ţaţa Mariţa, după cum o cunoaşte lumea din sat, este cea mai în vârstă persoană din tot judeţul.

Iaşul are patru centenari

Datele oficiale ne arată că în Iaşi mai trăiesc doar patru ieşeni care au peste 100 de ani. Este vorba despre un bărbat de 106 ani, un altul de 104, dar şi două femei: una de 102 ani şi „decanul de vârstă“ al celor patru, ţaţa Mariţa, cea care a împlinit luna asta 103 ani. Ziua de 1 Decembrie îi aduce aminte mai puţin de Unire, eveniment cu slabe reverberaţii în satul ei, ci mai mult de bombardamente, de consăteni şi rude moarte, de Marele Război. Şi nu numai de unul, ci de amândouă.

Pe unul l-a prins copilaş mic fiind, de la care are primele amintiri vagi, pe celălalt l-a prins femeie tânără. „Am prins din cozile primului Război Mondial. Eram copilaş... Îmi aduc aminte doar aşa, de necazuri, morţi în sat. Apoi, la al Doilea Război, ehee... Aveam 30 de ani... Pe bărbatu-meu l-au prins la Cotu Donului şi l-au luat prizonier. A stat şase ani în Rusia. În Siberia, în lagăr a stat. Eu am ţinut hangul acasă. Am ţinut car cu boi, vacă, oi... Când s-a întors el acasă din lagăr, a găsit de toate...“, îşi aminteşte exact ţaţa Mariţa. Cade puţin pe gânduri, nostalgic, apoi dă dim mână şi oftează: „Dar mai bine nu mai venea! Am dus o viaţă tare rea cu el, mamă... Mă bătea. Tare mă mai bătea“, spune femeia, frământându-şi mâinile şi parcă aruncând priviri spre uşă.

De 48 de ani, o viaţă de om, trăieşte singură cuc

Din 1970 e sigură cuc în gospodărie. Adică de 48 de ani, o viaţă de om pentru alţii. Spune că a trecut prin multe în lunga ei viaţă. Şi bune, şi rele. Că ar putea scrie un roman întreg, dacă ar avea mână pentru scris. „Am trecut şi prin foamete, de trei ori am fost în Oltenia. Ne duceam să vindem ce mai aveam, ca să avem mâncare, ţesături făcute de mine în casă, altele, ce mai aveam. Totul pentru mâncare... Apoi, cu timpul, i-am îngropat pe toţi. Întâi bunici, apoi părinţi, apoi pe fraţi, apoi şi pe copii, şi chiar şi pe nepoţi. Îl mai am pe Tică, un nepot care iese la pensie acuma.

El mi-a adus lemne pentru foc acum, are grijă de mine. Am avut o fată, am un an de când am pus-o în mormânt, am rămas singură ca cucu'. Tata a murit în război, iar mama a murit şi ea când eram tânără. A murit în trei zile. Era însărcinată în şase luni şi a murit cu tot cu prunc“, po­vesteşte bătrâna, din trecutul ei îndepărtat.

Ne vorbeşte în lacrimi despre mama sa, moartă gravidă

Când vorbeşte de mama sa, ochii îi lăcrămează. Pentru ea, moartea mamei este o durere căreia, nici acum, la peste 100 de ani de viaţă, nu-i poate face faţă. Căsuţa femeii este ca dintr-o poveste cu pitici. De afară dai într-o bucătărioară micuţă, îngrijită, o cămăruţă cât să încapă un pat de o persoană, soba şi o măsuţă. În camera unde doarme, totul este aranjat şi curat. Podul este dat recent cu vopsea albastră, de ea, iar pereţii sunt zugrăviţi de astă-vară. Tot de ea. Le face pe toate, s-a urcat chiar şi pe casă recent, să facă o reparaţie, şi se enervează când nu poate ceva. Într-o altă cameră îşi ţine „zestrea“, pentru moarte. „Zestre“ ţesută de ea, la războiul de ţesut. „Eu îmi dau cu var, cu vopsea, îmi feţuiesc pereţii cu lut şi cu baligă, îmi spăl rufe... M-aş sui iar pe casă, să mai repar hogeagul, dar mi-e frică să nu cad!“, spune bătrâna. De grădină tot ea are grijă: vara aceasta şi-a pus porumb, roşii, vinete şi ardei, şi a prăşit singură. Zice că are chiar şi spor. Ba chiar ieri şi-a făcut două borcane cu gem de gutui, ca să aibă să mai mănânce în post. „Si mâncare îmi fac singură“, spune ea arătându-mi olicica cu borş de pe plită. Alături, şi-a pus la încălzit o cană cu lapte. Pe lângă casă mai are un cocoş şi două găini, dar e necăjită că nu i se mai ouă. Aşteaptă însă primăvara, că atunci sigur i se vor oua...

„Nu am stat o zi în spital“

Tanti Mariţa s-a născut tot aici în sat unde locuieşte, în Gura Bohotin. Aici s-a căsătorit, şi aici a atins tot secolul de viaţă. Timp de 20 de ani a lucrat la CAP, dar spune că pensia „e vai de ea şi de capul ei“. Are noroc de pensia de urmaş de veteran pe care o primeşte de când i-a murit soţul. Cu sănătatea stă mai bine ca mulţi vecini care abia dacă au ieşit la pensie. „Mai iau pastile, maică, să-mi întărească picioarele, că nu mă mai ţin. Eu nu am stat nicio zi în spital, în viaţa mea. Aşa, la un control, am mai mers, când mă durea piciorul. I-am zis doctoriţei că degeaba e bună căruţa în sus, dacă nu are roate bune“, spune bătrâna, glumeaţă. Pe peretele din bucătărie, într-un colţ, ţaţa Mariţa a adunat o adevărată colecţie de iconiţe. Mergea la biserică, dar acum nu mai poate, că merge greu iar biserica nu-i chiar peste drum, ci mai depărtişor. Mai vine însă preotul Ia ea. Ultima dată a şi împărtăşit-o. De pe pervazul geamului mic, femeia ia o carte de rugăciuni şi începe să citească cu voce tare rândurile scrise mărunt. Fără ochelari. Ştie cam tot ce se întâmplă prin lume: îi place să se uite la ştiri şi să fie informată. Ne şi chestionează puţin despre ultimele noutăţi: izbucnirea unui vulcan din Asia...

„Dacă aş fi mai aproape de Bucureşti, m-aş duce la Dragnea să-i bat obrazul“

„Dumnezeu judecă pe fiecare, că el e judecătorul. Tinerii să se mai uite în sus la Dumnezeu! Mă rog să vă dea minte şi credinţă, că diavolul acum e liber. Toate păcatele care vin, cutremure, apă, foc, sunt de la el“. Acum se gândeşte numai la vulcanul din Indo­nezia, care a erupt şi aruncă flăcări. Imaginile au afectat-o profund, se pare. Tot de la televizor i se trage şi o spaimă. „În tinereţe nu-mi era frică de nimic. Acum mă tem să mai dorm noaptea. Mai degrabă dorm ziua, iar noaptea mă uit la televizor. Mi-e frică de hoţi, am văzut la televizor că le-au dat drumul la hoţi şi violatori să umble prin lume, nu i-au lăsat în puşcărie să-şi termine pedeapsa. Dacă aş fi mai aproape de Bucureşti, m-aş duce la Dragnea să-i bat obrazul. M-aş duce la conducătorii ţării şi le-aş spune să-l dezgroape pe Ceauşescu şi pe femeia lui, ca să le dea drumul pe apa oceanelor, să se ducă răul din ţară. Că ei au omorât atâţia oameni nevinovaţi! Acum, cei care ne conduc se mănâncă între ei, ca câinii la hoit!“, spune bătrâna, nervoasă foc. Mâinile încep să-i tremure, apoi se calmează brusc.

În sobă, lemnele ard repede, iar în casă se lasă frig. Bătrâna trebuie mereu să pună pe foc, să nu moară jăratecul. De pe patul ei vede pe geam tot ce se întâmplă pe drum. Se uită, încă e interesată de tot. Şi de viaţa din drum, pe care o vede prin geam, şi de viaţa lumii, pe care o vede alături, la televizor. Are însă o mare supărare, şi i-a spus-o şi primarului din Gorban: de când s-a turnat asfalt şi s-a ridicat drumul, din casă nu mai vede decât picioarele celor care trec. Iar ea trebuie să ştie tot, cine vine, cine pleacă, ce se mai petrece pe afară... Am mai stat apoi la taclale, despre una, despre alta, şi ne-am luat rămas-bun. Nu înainte însă de a-i promite că la anul venim înapoi aici, tot la vremea asta. De Centenar.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (II)

Lucian DÎRDALA

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (II)

Atunci când şi-au prezentat pachetul de cereri adresate Occidentului, reprezentanţii diplomatici ruşi nu aveau cum să spere că simplul zăngănit de arme în preajma graniţelor ucrainene poate inversa un amplu proces geopolitic derulat pe un interval de aproape trei decenii.

Filmuletul zilei

opinii

Asachi întemeietorul

Florin CÎNTIC

Asachi întemeietorul

Gh. Asachi este una dintre figurile fondatoare ale instituţiilor moderne în Iaşi. Printre ele, şi Arhivele Statului Moldovei care, la 190 de ani de funcţionare neîntreruptă, rămâne una dintre instituţiile fundamentale ale oraşului.

Hombre şi patimile

Radu PĂRPĂUȚĂ

Hombre şi patimile

Hombre locuia în Iaşi, în oraşul culturii cum se zice cu o vorbă tocită. Dar dacă ne referim la cartierul Bularga cel puţin nici nu poate fi vorba de „oraşul culturii”. Bulargăi îi spun, chiar locuitorii cartierului, ŢŢŢ, adică Ţaţe, Ţoape şi Ţărani. Sigur, or fi şi oameni deosebiţi printre ei. Desigur că şi alte oraşe au asemenea cartiere. Şi asemenea oameni. Spun asta deşi nu am fost la Londra, Avignon sau Târgu Bujor.

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (II). Moneda rotundă

Alex VASILIU

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (II). Moneda rotundă

Deși subiectul e același ca într-o povestire de Sadoveanu - o vânătoare -, alt text scris de Dan Eremia Grigorescu păstrează tușe din stilul, din atmosfera prietenului vârstnic și taciturn. Dar nu admirăm, ca să mă exprim în termeni de facere a imaginii, panoramări îndelungi, detalii generos lăsate privirii. Acum savurăm cadre scurte, ritmic, aproape nervos montate, potențând starea de neliniște, de pericol iminent, aproape fatal. Nu numai descrierea momentelor de așteptare imprimă viteza, savoarea lecturii, ci, în plus, momentul unic, de povestire incredibilă dar adevărată a dansului vânătorului cu fiara, ultimă încontrare pe viață și pe moarte, urmată de finalul imprevizibil.

pulspulspuls

A fost sau n-a fost? La cerneală ne referim: aranjament sau furie. Iată variantele!

A fost sau n-a fost? La cerneală ne referim: aranjament sau furie. Iată variantele!

Aşadar, vorba filmului lui Porumboiu jr.:A fost sau n-a fost un scenariu pus la punct chiar de Simion&compania lui de băieţi cu ochi albaştri ce privesc înspre răsărit, aşa cum pare multora să fi fost acolo în piaţă, la episodul cu cerneala peste meclă? 

Caricatura zilei

Ce-a lipsit după cerneală

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X