anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Tudorel Toader, primarul Iaşului

GALERIE
cosmin pasca
  • cosmin pasca
- +

Cu o „mobilizare parţială” la urne, o societate civilă tot mai apatică, o elită vetustă şi un mediu privat, în genere, ursuz şi autosuficient, Iaşul mai că ar merita o finală între un exponent al corupţiei generalizate şi un reprezentant al noilor legionari.

Dacă lui Liviu Dragnea i-ar fi reuşit anihiliarea statului de drept în 2017, România ar fi fost astăzi, în contextul războiului din Ucraina, unul dintre partenerii activi (dar mai ales pasivi) ai Moscovei. Cu o justiţie subjugată total, Bucureştiul lui Dragnea, Ştefănescu, Iordache, Severin, Dorneanu, Pleşoianu ar fi pendulat în politica externă undeva între Budapesta şi Minsk. Probabil mai aproape de poziţia Belarusului, în condiţiile în care Ungaria contează pe un mediu de afaceri mai bine ancorat în vest şi pe o tradiţie mai îndelungată a opoziţiei politice. Omul însărcinat la momentul respectiv să schimbe macazul istoric, să transforme România într-o pajişte pentru rumegătoarele de la Kremlin, conduce în prezent Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

O conduce demult şi o s-o mai conducă atâta timp cât are chef, legislaţia în domeniu modificându-se în funcţie de interesele dinozaurilor din educaţie (vezi anti-reforma lui Cîmpeanu). Mai rău e că Tudorel Toader ar putea să conducă şi Iaşul. Potrivit unor surse din PSD, consultate de ZDI, instrumentul lui Dragnea ar putea candida la Primărie în 2024 (poate mai devreme) din partea social-democraţilor. Liderul filialei, Maricel Popa, susţine că PSD Iaşi a scos la încălzire alţi patru candidaţi, fără să-i nominalizeze, dar în politică nu iese fum fără foc. Rectorul de la „Cuza” rămâne o soluţie luată serios în calcul, problema e că Toader încă se alintă, nu-i convins că merită să lase vrabia din mână pe cioara de pe gard.

Nu-i exclus ca opţiunea vehiculată în PSD Iaşi să se „auto-distrugă în 30 de minute/ zile/ săptămâni”, dar răul a fost deja făcut. Simplul fapt că social-democraţii ieşeni s-au gândit, fie şi unii dintre ei, la Toader ca la un edil cu ştaif peste al doilea oraş al ţării demonstrează cât de anacronic, perfid şi corupt rămâne acest partid. Că în ciuda vizitelor lui Ciolacu la Bruxelles, în teritoriu, inclusiv la Iaşi, există suficienţi pesedişti care duc dorul servituţilor faţă de Uniunea Sovietică. Sau, în cel mai bun caz, a unui stat pe modelul propus de Toader, în care politrucului să-i fie garantată impunitatea în faţa legii. Pe de altă parte, e puţin probabil ca numele fostului ministru al Justiţiei să fi apărut din neant, fără ca social-democraţii să fi sondat, fie şi superficial, opinia publică. Altfel spus, ministrul care voia să ne facă pachet şi să ne trimită la ruşi se bucură în continuare de un capital consistent de simpatie în „capitala culturală/ regală/ etc.” a României.

Vestea bună (defel) e că Tudorel Toader şi-a găsit naşul dacă acceptă propunerea PSD. Un alt „VIP” al intelighenţiei din târg, Silviu Gurlui, este vehiculat ca potenţial candidat de succes la Primărie. Întors de la nunta lui George Simion, profesorul de fizică este promovat intens de un ziar condamnat pentru şantaj, semn că varianta ar putea prinde contur.

Cu o „mobilizare parţială” la urne, o societate civilă tot mai apatică, o elită vetustă şi un mediu privat, în genere, ursuz şi autosuficient, Iaşul mai că ar merita o finală între un exponent al corupţiei generalizate şi un reprezentant al noilor legionari. În ultimă instanţă, trebuie să admitem, că atât poate să ne ofere, momentan, mediul academic ieşean.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O reformă care nu se va face (II)

Cătălin ONOFREI

O reformă care nu se va face (II)

Poveste cu doi înecaţi.

opinii

Mahalaua digitală

Florin CÎNTIC

Mahalaua digitală

Deşi nu prea îmi pierd timpul cu comentariile sterile de pe social media, nu încetez să mă minunez de ticăloşia, prostia delirantă şi reaua credinţă care parazitează până la sufocare opiniile articulate, chiar dacă uneori provocatoare din bula mea, ale lui Dan Alexe, Sorin Ioniţă sau Mădălin Hodor. Când scriam acest text, în urmă cu foarte mulţi ani, credeam că se va atenua în timp cotcodăceala otrăvită a smintiţilor care intervin obraznic şi contondent pe internet. După cum vedem azi, maladia s-a agravat.

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Ioan Alexandru TOFAN

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă. Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix.

Despre copilărie (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre copilărie (I)

Copilăria mea a coincis cu primii ani ai deschiderii „domniei” lui Ceauşescu, când se instaurase o efervescenţă în societatea românească. M-am gândit să povestesc despre perioada aceea, fiindcă este bine să nu uităm învăţămintele de atunci. 

pulspulspuls

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Astăzi vom trece în revistă câte ceva din comportamentul hormonal de vârsta aproape septuagenară a unor dezvoltatori imobiliari din târgul nostru, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Tractorul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.