marti, 19.03.2024
Un român în vârstă de 38 de ani a povestit la tribunal cum a reușit să plece cu un bancomat în care erau 177.000 de euro, dintr-o bancă din Austria, recunoscând că e vinovat de toate acuzațiile care i se aduc, scrie ediția online a săptămânalului Burgenländische Volkszeitung, editat la Sankt Polten.
Parchetul l-a acuzat pe român de furturi comerciale grave, prin efracție, în cadrul unei organizații criminale. În august 2018, un cunoscut din România i-a sugerat să fure un bancomat în Austria. „Știa exact planul și ce e în jurul bancomatului, avea nevoie doar de o mașină”, a spus inculpatul. Deoarece cunoștința știa că el se ocupă cu mașinile, l-a a întrebat dacă îi poate furniza una. Nu-l cunoștea pe al treilea bărbat, era un prieten al cunoștinței sale. Cât despre furt, spune că a luat parte la el pentru că avea nevoie de bani. „Am o fată care are sindromul Down și am avut nevoie de bani”, a spus bărbatul de 38 de ani, care are cazier judiciar în România și Spania, potrivit libertatea.ro.
În Spania, după furtul din Nickelsdorf, el a încercat din nou să fure un bancomat, dar nu a reușit, pentru că n-a fost posibil să-l urce într-o mașină, a spus judecătorul, care l-a întrebat dacă e vorba de același grup. Nu, a spus inculpatul, în Spania au fost albanezi cei care i-au cerut să îi ajute. Procurorul a avut îndoieli cu privire la povestea românului: „Nu-mi pot imagina că oamenii vin întotdeauna la tine întâmplător, atunci când plănuiesc să fure bancomatele și sunt pe punctul de a face asta”. Apărătorul românului a subliniat faptul că acesta este „veriga inferioară din lanțul infractorilor”. El a fost șofer și, de asemenea, a primit doar o sumă mică din banii furați. A primit 10.000 de euro, a spus el. Nu era acolo când bancomatul a fost deschis. Ceilalți i-ar fi spus că sunt 80.000 de euro în el. De fapt, potrivit anchetatorilor, erau 177.000. Juriul l-a găsit vinovat pe român și l-a condamnat la 2 ani de închisoare fără posibilitate de eliberare condiționată. Din pedeapsa de doi ani de închisoare, au fost scăzute cele nouă luni de arest preventiv.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Energia solară și cea eoliană nu sunt gratis. Un expert explică de ce
”Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, pledează Charles Michel într-un editorial
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, adus în România din Germania
Riscul unui război nuclear se află la ”cel mai înalt nivel” de zeci de ani, avertizează Guterres
O companie cu afaceri de 155 milioane euro în 2023 vrea să deschidă un magazin la Iași
Un nou hotel, de 4 stele, va fi construit la Iași, în Păcurari. Încep lucrările anul acesta?
Ministrul Mediului: În România, la fabrica Ford, se va produce curând primul autoturism electric
Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”
Trump incapabil să garanteze plata celor 454 de milioane de dolari pentru fraudă (avocaţi)
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia vor da filmări intime"
Produse din hârtie: Esențiale în igiena și confortul zilnic (P)
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi? Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |