Caută 
4 MIN
* Începând de dimineaţă România e în ceaţă (unii zic că şi aseară era pâclă peste ţară); e o ceaţă de mirare, că miroase a grătare…
Peste pajişte şi drum se întind nori grei de fum; ca pe vremuri putem spune "Ţării, tot mai mult cărbune!". Pe grătar stau înşiraţi mii de mici, fleici şi cârnaţi, iar din peturi mari de bere oamenii beau cu plăcere. Mai încolo, pe păşune, parcă-i film de acţiune: sunt copii care se joacă şi la trântă se provoacă, sar pe iarbă şi se-atacă printre balegi moi de vacă. Peste toată România e stăpână veselia: uităm nivelul de trai măcar azi, de 1 Mai! După cum foarte, chiar prea bine ştiţi, astăzi e acea zi îndelung aşteptată de toată populaţia muncitoare (vorba vine). Mulţi români au furat startul, cum s-ar spune, şi încă de ieri, de la terminarea programului de (tot vorba vine) muncă, au ţâşnit ca nişte veritabili campioni de sprint spre locurile de petrecere a timpului liber într-un mod cât mai tradiţional şi mai muncitoresc. Nu ne referim la acele destinaţii gen Dubai sau Miami, ci la iarba verde şi primitoare. Încă de ieri s-au efectuat cozi lungi la benzinării şi supermarketuri, iar cărucioarele au scârţâit sub povara tonelor de mici, ceafă, ciocănele, cârnaţi, peturi de bere şi sucuri răcoritoare bogate în zahăr şi coloranţi, cărbuni, lemnişoare, lichid inflamabil de aprins lemnele şi pădurea din zonă, seminţe, reviste cu integrame şi ştiri de scandal etc. Dacă vi se pare că am uitat ceva, puteţi adăuga cu pixul…
* În aceste momente ne aflăm şi noi pe iarbă, de unde transmitem în direct, pentru ziar; ne aflăm printre oameni care profită de ocazie şi se veselesc:
– Bună ziua! Cine sunteţi şi ce faceţi aici?
– Mpfff-hmf! Da, am înghiţit, eram cu gura plină, mă scuzaţi. Deci, sunt un om al muncii şi, după cum aţi spus, profit de ocazie.
– Ce înghiţeaţi, mai exact?
– Mai exact, înghiţeam în sec. Am simţit mirosul de grătare de la cei mai cu posibilităţi, care gătesc carne. E un miros frumos şi profităm de el, eu cu familia, care e pe iarbă…
– Măcar ceva de băut aveţi, bănuiesc, nu?
– Nici n-avem nevoie! De la mirosul ăsta ne lasă gura apă, aşa că nu ne mai este sete, ne-am hidratat suficient, zic eu.
– N-aveţi ce mânca, înghiţiţi în sec şi vă lasă gura apă de poftă: păi, de ce aţi mai venit aici, în condiţiile astea vitrege?
– Acasă ne era mai bine? Şi acolo se fac grătare, pe bloc, pe hidroizolaţie. Plus că aici avem o şansă: ştiţi cum se mai numeşte păduricea în care e poieniţa unde stăm acum? Dumbrava Minunată îi spune lumea, de când au fost dispariţii misterioase. Mai ceva ca Pădurea Baciu de lângă Cluj, cu fenomenele supranaturale!
– Păi, ce a dispărut? Cunoaşteţi vreun fapt concret de dispariţie?
– Acum o oră se plângea un domn că i-a dispărut lada frigorifică plină cu mici şi beri. Din fericire, echilibrul în natură se păstrează, după orice dispariţie vine şi o apariţie, la fel de misterioasă. După ce va pleca domnul ăla, că deja s-a enervat şi îşi strânge catrafusele, e posibil ca lada lui să apară la fel de misterios în portbagaj la cumnatul meu Viorel, cu care am venit aici. Nu spun că e sigur, dar o bănuială tot am…
* I-am urat poftă bună simpaticului nostru interlocutor, apoi ne-am îndreptat spre un alt om al muncii, aşezat pe o altă pătură:
– Bună dimineaţa! Cum petreceţi de 1 Mai?
– Nu petrecem de 1 Mai, ci ne petrecem ziua de 1 Mai! E o diferenţă de nuanţă. Ne iese mai ieftin: de dimineaţă am venit pe iarbă, ne-am spălat cu rouă…
– Aţi respectat vreo datină strămoşească?
– Ne-am spălat cu rouă, fiindcă în pârâu e o mortăciune. Spre deosebire de alţii, care stau pe pături, noi am stat mai mult sub pături; acum ne-am încălzit.
– Aveţi mici?
– Avem mici salariile şi pensiile. Şi berile sunt prea mici, după părerea mea.
– Dar, chiar şi în condiţiile astea, sărbătoriţi ziua de 1 Mai alături de cei dragi, nu?
– Eu onomastica mi-o sărbătoresc!
– Păi, totuşi, azi e 1 Mai, sărbătoarea muncii!
– Mă cheamă Irimie; azi e Sfântul Ieremia, nu citiţi calendarul?
– La mulţi ani vă dorim, sănătate şi bucurii! Şi cum petreceţi, cu ce vă distraţi?
– Profităm de aerul curat, ne încântăm privirea; produsele de încântat sufletul sunt la umbră, într-o scorbură, bine ascunse, să nu vadă soţia.
– Ce produse de încântat sufletul aţi ascuns în scorbură?
– Cărţi, picturi, opere de artă… Matale eşti tănău, cu întrebările astea? Normal că bere!
