13 şoferi vitezomani vor merge ca melcul. Şi-au pierdut permisul

luni, 10 februarie 2014, 02:50
1 MIN
 13 şoferi vitezomani vor merge ca melcul. Şi-au pierdut permisul

Într-o singură zi, poliţiştii au suspendat 13 permise de conducere pentru viteză şi au dat alte zeci de amenzi. Acţiunea poliţiştilor a avut loc pe drumurile din judeţ şi a avut loc pe parcursul zilei de vineri. „Pe data de 7 februarie, poliţiştii Serviciului rutier au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, sancţionarea participanţilor la trafic care nu respectă legislaţia rutieră, precum şi depistarea conducătorilor care depăşesc regimul legal de viteză. Au fost date 100 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 23.685 lei, au fost reţinute 13 permise de conducere şi două certificate de înmatriculare“, a declarat Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al Poliţiei. Printre şoferii care au rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de timp este şi Ştefan O., de 35 de ani, din municipiul Vaslui, care conducea un autoturism prin localitatea Poieni, fiind surprins de radar cu viteza de 110 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 km/h. Şoferul a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.

Comentarii