Clanul lui Pandele a fost pus la pământ

16 persoane trimise în judecată de DIICOT Iaşi pentru contrabandă

joi, 17 octombrie 2013, 01:50
2 MIN
 16 persoane trimise în judecată de DIICOT Iaşi pentru contrabandă

16 persoane au fost trimise ieri în judecată de DIICOT fiind acuzate că au pus pe picioare o reţea infracţională ce a prejudiciat statul român de peste 1,2 milioane de lei.

Gruparea se ocupa cu traficul de ţigări şi de alcool, iar pe lângă cei 16 trimişi în judecată anchetatorii au mai ajuns la concluzia că alte 22 de persoane au ajutat la comiterea infracţiunilor. Acuzaţiile sunt de constituire sau aderare la un grup infracţional şi contrabandă. Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi, gruparea a fost pusă pe picioare în cursul anului 2010, de către familiile Pandele şi Niţă din Târgu Frumos, ţigările şi alcoolul de contrabandă provenind din Republica Moldova sau din Ucraina. „Aceştia deţineau un bar în curtea locuinţei (practic, în acelaşi imobil în care se află şi locuinţa acestora), în care erau comercializate printre altele, ţigări de contrabandă ce erau aduse atât de cetăţeni moldoveni, cât şi de cetăţeni care aveau ca principală preocupare trecerea peste frontiere a ţigărilor şi băuturilor alcoolice“, se arată în rechizitoriu. Anchetatorii susţin că „săgeţile“ reţelei, peste 20 la număr, depozitau ţigările sau alcoolul în locuinţele personale şi le transportau către lideri atunci când erau solicitaţi. Totul s-a năruit la finele anului 2010, atunci când anchetatorii au descins la locuinţele inculpaţilor şi au ridicat mai multe bunuri. În cauză a fost calculat un prejudiciu de 1,2 milioane de lei. Procesul urmează să fie soluţionat în primă instanţă de către Tribunalul Iaşi.

Comentarii