Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

200 de ani: Mirtil şi Hloe

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Spectacolul nu a avut loc într-un spaţiu instituţional, ci pe o scenă improvizată într-o casă boierească, aparţinând hatmanului Costache Ghica. Am putea spune că, odată cu prima montare în limba română de la Iaşi, se mai deschidea un drum - prima reprezentaţie de teatru de salon sau ”de societate”, făcând parte din tipologia actuală a teatrului noninstituţional (i.e. teatrul de sufragerie).

Acum 200 de ani, mai exact pe 27 decembrie 1816, a avut loc la Iaşi prima reprezentaţie teatrală în limba română. Prima piesă de teatru pusă în scenă în limba română a fost Mirtil şi Hloe, tradusă din limba franceză de Gheorghe Asachi. Spectacolul nu a avut loc într-un spaţiu instituţional, ci pe o scenă improvizată într-o casă boierească, aparţinând hatmanului Costache Ghica. Am putea spune că, odată cu prima montare în limba română de la Iaşi, se mai deschidea un drum - prima reprezentaţie de teatru de salon sau ”de societate”, făcând parte din tipologia actuală a teatrului noninstituţional (i.e. teatrul de sufragerie). De altfel, prologul scris de Gheorghe Asachi pentru piesă dă seama de toate aceste deschideri, pe care istoria le va consemna: ”Picătura, deşi mică, ce pi-o stâncă picurează/ Face râului o cale care după ea urmează”.

Renumit ca fiind un ”mare animator al teatrului”, Gheorghe Asachi nu a excelat ca dramaturg. Piesele sale sunt ”lipsite de intrigă, sărace în idei şi scrise greoi”, având doar valoare istorică. E şi cazul adaptărilor, bunăoară al pastoralei într-un act Mirtil şi Hloe, ”destinată a face «o breşă în acea străinomanie» pentru «a dumestici limba»”, ”artificioasă prin paralelisme în răspunsuri, prin simetrie în purtarea celor doi îndrăgostiţi, prin expresii stângace şi sentenţioase” (Istoria Literaturii Române II, 1968). Cu toate acestea, Gheorghe Asachi a rămas în istoria teatrului pentru realizarea intenţiilor sale privind înfiinţarea şi consolidarea teatrului din Moldova. Aceste intenţii sunt reflectate simbolic de cortina pictată pentru spectacolul Mirtil şi Hloe. Cortina îl înfăţişa pe Apollo înconjurat de muze, întinzând mâna Moldovei, pentru a o ridica şi a construi aici un teatru permanent. În 1850, spectacolul se va relua pe scena Teatrului Naţional ”Vasile Alecsandri” (pe atunci, Teatrului cel Mare de la Copou care a ars în 1888, fiind reconstruit ulterior - actuala clădire).

Gheorghe Asachi  a reuşit să-i mobilizeze pe boierii timpului, pentru a-i oferi sprijinul în alcătuirea unei societăţi teatrale, axate pe teatrul în limba română, jucat de actori români. Până la el, au mai existat piese în limba română, însă doar pentru teatrul de păpuşi. La spectacolul Mirtil şi Hloe a fost prezent chiar şi mitropolitul Veniamin Costache. Asachi a tradus şi prelucrat textul, o adaptare dramatică de Florian, după idila pastorală ”Myrtil Et Chloé” de Gessner, cel mai probabil avându-şi originea în romanul Dafnis şi Cloe de Longos. Asachi a fost regizorul spectacolului, oferind totodată sugestii pentru decor şi costume. Din distribuţie au făcut parte tineri aparţinând familiilor de nobili Ghica şi Sturza: Elena Ghica (păstoriţa Hloe), Prinţul Ghica (păstorul Mirtil), Costăchel Sturza (Lisis, preot în templul lui Eros).

La Muzeul Teatrului, găzduit la etajul Muzeului ”Mihai Eminescu” din Iaşi, se poate vedea un tablou semnat de pictorul Mircea Ispir, inspirat de reprezentaţia teatrală Mirtil şi Hloe. Protagoniştii sunt îmbrăcaţi în costume naţionale, portul tradiţional contextualizând evenimentul. La spectacol a participat un public puţin numeros, dar foarte select. Decorul e pictat, înfăţişând cadrul natural. Ferestrele din camera publicului sunt ferecate, în spatele draperiilor ridicate. Cortina este rulată în falduri bogate. Spectacolul se joacă într-o atmosferă caldă, intimă, feerică, la lumina a două lumânări aşezate simetric pe scenă. Spaţiul scenic e separat de public prin câteva trepte, acoperite de o traversă. Aceeaşi traversă continuă din sală, parcurgând treptele, până spre scenă şi fundal. Pe feţele celor prezenţi, atât cât pot fi întrezărite din profil, se poate citi atenţie, dar şi o uşoară uimire. La acea vreme, protipendada Iaşului era obişnuită cu reprezentaţiile date de trupele străine, în spaţii special amenajate. În ciuda atmosferei creatoare de proximitate, distanţa este destul de mare. Ca şi cum am vedea un tablou într-un alt tablou, diferit. Poate din cauza diferenţei de costumaţie (eleganţa vestimentaţiei spectatorilor versus simplitatea şi naturaleţea inspirate de actori) sau, iarăşi, a artificialităţii nobiliare versus natură idilică sugerată pe scenă. Cu toate acestea, bunul-gust şi rafinamentul se întrezăresc, deşi în moduri deosebite, de ambele părţi.

Tabloul lui Mircea Ispir anticipă din spectacol momentul întâlnirii dintre protagonişti, când fiecare poartă cu sine un obiect pe care celălalt îl admiră, fără a şti că e vorba de daruri pregătite reciproc: un cuib cu două turturele şi un toiag păstoresc încrustat în vârf cu iniţiala numelui lui Mirtil. De asemenea, momentul când, în mod simbolic, cei doi fac schimb de daruri şi promit în faţa templului lui Eros că nu se vor despărţi de ele niciodată (fără a intra în templu pentru a nu-şi supăra mama, respectiv tatăl). Concret, tabloul surprinde fericirea lor, odată ce schimbul de daruri a avut loc. Darurile reciproce sunt simboluri ale dragostei împărtăşite. Însă fericirea le e tulburată ulterior de vestea adusă de Lisis, cum că tatăl lui Mirtil e grav bolnav. Mirtil şi Hloe jertfesc ce au mai de preţ, pentru binefacerea celor apropiaţi/ semenilor. Din recunoştinţă pentru ajutorul acordat cândva mamei ei de tatăl lui Mirtil, dorind să contribuie la însănătoşirea acestuia, Hloe îi dă lui Lisis turturelele spre a le sacrifica lui Eros. Mirtil îi încredinţează toiagul unui vraci (pentru a-l atârna într-un laur vechi consacrat lui Apollo), în schimbul vindecării tatălui său. Mirtil şi Hloe se reîntâlnesc şi deplâng pierderea simbolurilor dragostei lor. Însă Lisis face în aşa fel încât cei doi să le primească înapoi. Cu morala: ”Sacrificând totul din datorie, vei atinge cu siguranţă fericirea”. (”Myrtil Et Chloé”, în Oeuvres Complètes de M. de Florian, vol. 4, 1810). 

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală (membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru - Secţia Română)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri