A comandat furtul propriului BMW

sâmbătă, 15 iunie 2013, 01:50
1 MIN
 A comandat furtul propriului BMW

Ieşeanul a fost reţinut şi s-a ales cu dosar penal.

Caz mai puţin obişnuit elucidat de autorităţile ieşene, care au reţinut un bărbat ce a vrut să scoată bani de două ori din vânzarea propriei maşini. Anchetatorii menţionează că Adrian M. i-a vândut luna trecută un autoturism marca BMW unui bărbat originar din judeţul Vaslui, obţinând în schimb 12.000 de lei. În momentul înstrăinării, ieşeanul a păstrat una din cheile de rezervă. La începutul lunii, i-a înmânat acea cheie lui Andrei S., căruia i-a spus să fure BMW. În noaptea de 3 spre 4 iunie, Andrei S., alături de alte două persoane, a mers pe strada din municipiul Iaşi în care era parcat BMW-ul şi, folosindu-se de cheia primită de la Adrian M., a descuiat maşina şi a plecat cu ea. Ulterior, vehiculul a fost înstrăinat unei alte persoane, care ştia că este furat, şi care l-a dezmembrat şi vândut pentru piese. Acesta din urmă s-a ales şi el cu dosar penal, pentru tăinuire. Ieri, Adrian M. şi Andrei S. au fost duşi la Parchet pentru audieri. Unul este acuzat de instigare la furt calificat, în timp ce celălalt, de furt calificat.

Comentarii