A încercat să-şi ucidă soţul, dar i-a băgat fiului cuţitul în inimă, la Paşcani

miercuri, 12 februarie 2014, 02:50
2 MIN
 A încercat să-şi ucidă soţul, dar i-a băgat fiului cuţitul în inimă, la Paşcani

Procurorii o acuză pe Elena Ungureanu, din Paşcani, de omor.

Dosar şocant înaintat in­stanţei de către procurorii Par­chetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. O femeie de 39 de ani a fost trimisă în judecată fiind acuzată de omor după ce şi-a înjunghiat mortal fiul de 15 ani. Potrivit anchetatorilor, pe 30 octombrie 2013, soţul Elenei Ungureanu şi fiul acestora, Şefan, de 15 ani, făceau mâncare în bucătărie, moment în care bărbatul i-a reproşat soţiei că ar fi cheltuit banii pentru factura la curent. Ieşeanul i-a reproşat femeii că şi-ar fi cumpărat alcool cu banii pe care ar fi trebuit să-i folo­sească la plata utilităţilor. Între cei doi a izbucnit o ceartă, mo­ment în care tatăl ia portofelul de la Elena Ungureanu şi i-l dă lui Ştefan, spunându-i acestuia să ia banii. Gestul a deranjat-o foarte tare pe mamă, care a luat un cuţit şi a încercat să-l lovească în zona pieptului pe soţul său. Bărbatul s-a ferit, lovitura fiind încasată de Ştefan, care se afla în spatele tatălui. Băiatul a fost înjunghiat în zona inimii. O ambulanţă a ajuns în scurt timp la faţa locului şi l-a transportat pe băiat la spital. Încercările medicilor de a salva viaţa victimei au fost în zadar, el murind din cauza hemoragiei masive provocate de lovitura de cuţit. Ambii părinţi au încercat iniţial să ascundă fapta, sus­ţinând că a fost un accident şi că băiatul s-ar fi lovit de o şurubelniţă pusă într-un gard din curte. În faţa procurorului de caz, femeia şi-a recunoscut însă fapta. Bărbatul nu a fost pus sub acuzare pentru favorizarea infractorului întrucât, potrivit legislaţiei, în astfel de situaţii, soţul sau soţia celui care a comis fapta nu poate fi pedepsit. Mama criminală are unele probleme psihice, iar spe­cialiştii au concluzionat că fapta s-ar fi petrecut pe fondul unui episod depresiv, însă cu discernământ. Dosarul ur­mea­ză a fi soluţionat de Tribunal.

Comentarii