A sosit vacanţa în Copou. Trebuie odihnă la câte eşecuri au avut jucătorii

joi, 05 decembrie 2013, 02:50
2 MIN
 A sosit vacanţa în Copou. Trebuie odihnă la câte eşecuri au avut jucătorii

Şase fotbalişti de la CSMS Iaşi au fost anunţaţi că nu mai sunt doriţi la echipă. Olah a acceptat o reducere salarială. Bogdan Miron va rămâne doar dacă nu va fi adus un alt portar

 

 
CSMS Iaşi a intrat în vacanţă, antrenorul Marius Lăcătuş coordonând ieri dimineaţă ultimul antrenament al anului. Pentru unii dintre fotbalişti, şedinţa de pregătire amintită ar putea fi ultima efectuată în Copou. Asta pentru că informaţiile legate de jucătorii de care CSMS vrea să se despartă, obţinute pe surse şi prezentate de “Ziarul de Iaşi” în numărul de ieri, au fost confirmate. Astfel, Claudiu Ionescu, Ionuţ Bădescu, Adrian Voicu, Radu Miron, Tomi Petrescu şi Mihnea Firoiu au fost chemaţi de conducerea clubului pentru a-şi rezilia înţelegerile. Lucrurile pot fi rezolvate uşor, deoarece toţi au în contracte clauze în care se stipulează că Iaşul poate renunţa la ei printr-o simplă notificare, în pauzele competiţionale. Singura condiţie care trebuie îndeplinită este ca fotbaliştii vizaţi de a fi puşi pe liber să fie plătiţi la zi. Drept urmare, dacă jucătorii amintiţi vor primi salariile pe octombrie şi noiembrie, plus chiriile pe cinci luni pentru apartamentele în care au locuit şi câteva restanţe legate de prime, ei pot fi concediaţi. “Ziarul de Iaşi” a dialogat cu aproape toţi fotbaliştii puşi pe lista neagră, niciunul nedorind să dea vreo declaraţie dură la adresa conducerii. În ceea ce-i priveşte pe elevii antrenorului Marius Lăcătuş care aveau situaţii sub semnul întrebării, Adrian Olah şi Bogdan Miron, lucrurile s-au rezolvat parţial. Olah va rămâne sigur, după ce a acceptat reducerea salariului lunar, de la 2 700 de euro la 2 000 de euro, el urmând însă să încaseze prime de joc din 2014. Referitor la Miron, acestuia i s-a spus că va fi păstrat şi anul viitor în Copou doar dacă tratativele pentru achiziţionarea unui alt portar nu vor da roade.

Preşedintele CSMS, Florin Prunea, a evitat să confirme oficial toate informaţiile, mulţimindu-se să nu le infirme: “Într-adevăr, în afara lui Vancea, al cărui contract îl putem rezilia uşor după ce a plecat de la echipă, mai sunt şapte jucători de care conducerea nu a fost mulţumită. Li s-a comunicat acest lucru în faţă. Vom face publice numele lor abia după ce vom încheia conturile cu ei, deşi lucrurile au apărut deja. Aşa mi se pare corect. Le vom plăti banii la care au dreptul şi ne vom despărţi civilizat. Acum, mai trebuie să clarificăm situaţia portarului Miron, pe care o analizăm în continuare”.

 

Comentarii